Prima pagină » Știri » Dragnea vrea „mai puțină șefime în județe”, iar PSD dorește adoptarea Codului administrativ prin OUG

Dragnea vrea „mai puțină șefime în județe”, iar PSD dorește adoptarea Codului administrativ prin OUG

Dragnea vrea „mai puțină șefime în județe
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că membrii CEx au decis adoptarea Codului administrativ prin OUG într-o perioadă rezonabilă. De asememea, el a anunțat că miniștrii au la dispoziție 45 de zile pentru reorganizarea ministerelor în așa fel încât să fie mai puțină șefime în județe.

„Azi (miercuri – n.r.) am mai adoptat câteva hotărâri și anume Codul adminsitrativ să se adopte prin OUG într-o perioadă rezonabilă. Pentru că s-a tot vorbit de ordonanțe fantomă, dau trei motive pentru urgența acestei OUG. E o propunere ca procedurile atestarea domeniului public al localităților să fie mult simplificate. Acum durează între 2-3 ani. Care este efectul? România sute de milioane de euro pentru că autoritățile locale nu își pot atesta domeniul public ca să propună proiecte pe fonduri europene. Al doilea argument – tot în Codul administrativ este o prevedere prin care din redevențele care se iau de către stat pentru exploatările de suprafață – cariere, balastiere 80% din aceste redevențe să rămână la comunitățile locale respective. Astăzi vin camioane, încarcă balast, trec prin sate, se crapă casele oamenilor și comunitatea nu are niciun câștig. Miliarde care nu ajung la comunitățile locale și orice zi de întârziere e un deserviciu pentru ei”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus că este o prevedere în proiectul de Cod administrativ să se descentralizeze concursurile pentru administrația publică locală.

„A doua decizie – li s-a cerut miniștrilor ca în 45 de zile să procedeze la reorganizarea ministerelor, astfel încât să fie mai puțină șefime în județe. Sunt ministere care au șapte, opt, nouă direcții județene și dau exemplu Ministerul Agriculturii. Un fermier trebuie să meargă la 9 locații diferite în reședința de județ. Se poată restrânge numărul de șefi să meargă într-un singur loc. În acest proiect să fie inclusă și descentralizarea, pentru că văd că s-a uitat de ea”, a adăugat Dragnea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina