Prima pagină » Magazin » O cunoscută galerie a acoperit două picturi reclamate pentru blasfemie de unii vizitatori musulmani

O cunoscută galerie a acoperit două picturi reclamate pentru blasfemie de unii vizitatori musulmani

O cunoscută galerie a acoperit două picturi reclamate pentru blasfemie de unii vizitatori musulmani
Galeria Saatchi din vestul Londrei a acoperit două picturi care aveau în componență texte religioase islamice, după mai muți vizitatori musulmani ai instituției s-au plâns că lucrările le blasfemiază credința, relatează The Guardian.

Lucrările includeau fragmente din șahada, sau mărturia de credință, primul și cel mai important stâlp al credinței islamice scrise peste imagini ale unor nuduri feminine, în stilul steagului american. Cele două picturi erau parte a expoziției „Rainbow Scenes”, semnată de artistul SKU.

Inițial, reprezentanții Galeriei Saatchi au refuzat să scoată cele două piese, afirmând că vizitatorii ar trebui să ajungă la propriile concluzii cu privire la semnificațiile lor artistice. Totuși, în urma mai multor reclamații, instituția a decis să acopere operele cu pânză.

„A părut a fi o soluție rezonabilă, care lasă loc discuțiilor privind raportul dintre libertatea de exprimare și dreptul de a nu fi ofensat”, a afirmat creatorul pentru publicația Sunday Times.

Galeria Saatchi a spus că susține în totalitate libertatea de exprimare artistică. „Galeria recunoaște onestitatea plângerilor efectuate împotriva acestor lucrări și susține decizia artistului de a le acoperi până la finalul expoziției”, au declarat reprezentanții instituției.

SKU provine din Londra, iar pseudonimul său este o abreviere a „stock keeping unit” (n. r. „unitate de depozitare a stocului”). Identitatea sa nu este cunoscută, deoarece el nu apare în public și nici nu este activ pe rețelele de socializare online. „Rainbow Scenes”, avea ca scop explorarea felului în care oamenii sunt supuși forțelor culturale, economice, morale și politice mai ample în societate și felul în care acești factori sunt absorbiți individual.

O altă temă a „Rainbow Scenes” era promovarea valorilor prin simboluri și propagandă. De asemenea, publicul era încurajat să „repornească lumea”.

Galeria Saatchi a fost deschisă în 1985 de către afaceristul britanic Charles Saatchi. Instituția este dedicată artei contemporane și reprezintă o rampă de lansare pentru artiștii care nu sunt cunoscuții nici în domeniul artei comerciale și nici de public.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli