Prima pagină » Magazin » Nu mai este șantier ilegal: Sagrada Familia a primit permis de construcție după 137 de ani

Nu mai este șantier ilegal: Sagrada Familia a primit permis de construcție după 137 de ani

Nu mai este șantier ilegal: Sagrada Familia a primit permis de construcție după 137 de ani
Sagrada Familia, celebra catedrală din Barcelona, Spania, concepută de arhitectul Antoni Gaudi, a primit permisul de construcție, după ce, timp de 137 de ani, a funcționat ca șantier ilegal, potrivit The Telegraph.

În octombrie 2018, Sagrada Familia a primit o amendă de 35 de milioane de euro după ce autoritățile spaniole au descoperit că nu deține un permis de construcție, deși lucrările au început în urmă cu peste 130 de ani.

Din punct de vedere tehnic, catedrala Sagrada Familia era o construcție ridicată ilegal, începând cu 1882.

Primăria Barcelonei a aprobat în cele din urmă acordarea permisului companiei care se ocupă în prezent de construirea edificiului, contra sumei de 4,6 milioane de euro. Permisul este valabil până în 2026, dată prevăzută pentru încheierea lucrărilor.

Potrivit permisului, catedrala va avea o înălțime maximă de 172 de metri, iar bugetul a fost stabilit la 374 de milioane de euro.

Catedrala catolică, concepută de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudí, este inclusă în lista patrimoniului UNESCO, din 2005, și atrage peste 10 milioane de vizitatori anual.

În 1926, când a murit Gaudí, abia un sfert din catedrală fusese ridicat.

În cei 137 de ani, niciun responsabil pentru acest proiect nu ceruse un permis pentru construcție. Documentele istorice arată că lui Gaudí i s-a spus să se ocupe de formalități, dar acesta nu a făcut-o, iar catedrala nu apărea în registrul de proprietăți al Barcelonei.

Absența unui permis de construcție constituia o problemă și pentru autorități, nu numai birocratică, întrucât acestea nu puteau impune în cazul acestei clădiri standarde de planificare urbană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc