Prima pagină » Știri » Fosta șefă a DNA e cercetată separat. Secția de anchetă a magistraților a disjuns partea care o vizează pe Kovesi din dosarul lui Onea și Negulescu

Fosta șefă a DNA e cercetată separat. Secția de anchetă a magistraților a disjuns partea care o vizează pe Kovesi din dosarul lui Onea și Negulescu

Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a disjuns partea care o vizează pe Laura Codruța Kovesi, din dosarul în care au fost trimiși în judecată fostul șef DNA Ploiești Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a disjuns partea care o vizează pe Laura Codruța Kovesi, din dosarul în care au fost trimiși în judecată fostul șef DNA Ploiești Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu, fostul procuror-șef DNA fiind în continuare cercetat pentru complicitate la represiune nedreaptă, grup infracțional organizat și complicitate la cercetare abuzivă.

Luni, procurorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție i-au trimis în judecată pe Lucian Onea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăție, sub forma participației improprii a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și Mircea Negulescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăție sub forma participației improprii a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Inculpatului Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în instrumentarea a două dosare penale, în calitate de procuror de caz, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunțător să plăsmuiască un denunț în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conțin numele unor persoane – locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetățenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracțiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârșită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunțul”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

De asemenea, Lucian Onea, cu ajutorul lui Mircea Negulescu, la data respectivă procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de coruperea alegătorilor față de o persoană despre care știa că nu este vinovată.

Totodată, Lucian Gabriel Onea, cu sprijinul lui Mircea Negulescu, în cursul lunii mai 2015, în soluționarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunțător.

„În rechizitoriu, se mai reține că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunțător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunț și a unor tabele în format electronic conținând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparține unor cetățeni români imaginar””, se arată în rechizitoriu.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Știința din spatele ceștii: cum influențează forma vasului felul în care percepem aroma cafelei