Prima pagină » Știri politice » Demisii din PNL Cavnic după primirea unui fost membru PSD în partid: „A reușit să spulbere toate organizațiile locale din care a făcut parte”

Demisii din PNL Cavnic după primirea unui fost membru PSD în partid: „A reușit să spulbere toate organizațiile locale din care a făcut parte”

Demisii din PNL Cavnic după primirea unui fost membru PSD în partid: „A reușit să spulbere toate organizațiile locale din care a făcut parte
Președintele PNL Cavnic, Daniel Dan, a demisionat, miercuri, din partid, din funcția de lider al filialei, dar și din cea de consilier local, după primirea primarului Vladimir Petruț în partid. Daniel Dan spune că urmează și demisia a aproximativ 50 de membri ai PNL Cavnic.

Daniel Dan a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a așteptat o reacție din partea conducerii PNL Maramureș, dar nimeni nu l-a băgat în seamă.

„Mi-am înregistrat, miercuri, demisia din partid, dar și din funcția de președinte al PNL Cavnic, în semn de protest față de primirea în PNL a primarului Vladimir Petruț fără consultarea filialei locale a PNL Cavnic. Am așteptat o reacție din partea PNL Maramureș care nu a mai venit, nu ne-a băgat nimeni în seamă, și-au bătut joc de noi prin această decizie. Nu credeam că la PNL se poate întâmpla așa ceva. Am mai demisionat și din funcția de consilier local, alături de ceilalți doi consilieri PNL din Consiliul Local Cavnic, nu ne mai prezentăm la nicio ședință”, a spus Dan.

Potrivit acestuia, în perioada următoare așteaptă și demisia a aproximativ 50 de membri ai PNL Cavnic, nemulțumiți de primirea în partid a edilului orașului, fost membru PSD.

Daniel Dan a fost membru al PNL din 2015 și consilier local de la alegerile locale din anul 2016.

PNL Cavnic l-a acuzat pe primarul Vladimir Petruț, recent intrat în partid, că excelează la „traseism politic”, fapt care arată „inconsecvența în aderența la diferite crezuri și idei politice”, în condițiile în care „a reușit să spulbere toate organizațiile locale din care a făcut parte”.

Reprezentanții PNL Cavnic susțineau că imaginea pe care edilul orașului și-a format-o în mediul online este complet eronată, fiind contrazisă de starea de fapt, iar faptul că pnl a avut un scor bun la alegerile europarlamentare nu i se datorează acestuia.

Primarul orașului Cavnic, județul Maramureș, Vladimir Petruț, exclus în luna martie din PSD, a trecut, vineri, la PNL, spunând că și-a dat seama, în timp, că are orientări de dreapta.

Acesta a fost membru PSD, partid din care a fost exclus în 15 martie, și a activat, de atunci, ca independent.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere