Prima pagină » Economic » Proiectul rectificării bugetare, avizat de CES, dar ordonanța cu măsuri a fost respinsă

Proiectul rectificării bugetare, avizat de CES, dar ordonanța cu măsuri a fost respinsă

Proiectul rectificării bugetare, avizat de CES, dar ordonanța cu măsuri a fost respinsă
Consiliul Economic și Social a avizat favorabil, în ședința de joi, proiectul de rectificare a bugetului de stat, dar proiectul de ordonanță a Guvernului pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost respins, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul consiliului.

Proiectul de OUG nu avea toate avizele din partea ministerelor, dar nici opinia CES nu era favorabilă, au precizat sursele citate.

Ministerul Finațelor a prezentat la începutul săptămânii proiectul de rectificare de buget, precum și un proiect de ordonanță ce prevede reducerea numărului de posturi din aparatul de stat, majorarea accizei la țigarete și introduce taxa pe zahăr, alături de alte măsuri fiscale și bugetare.

Actul propune includerea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii (CAS, CASS și CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situații decât decât cele cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie.

Actul normativ propune diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat și asimilaților acestora din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului, precum și cele aferente cabinetului conducătorului de organ de specialitate al administrației publice centrale cu rang de secretar de stat. Conform proiectului, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: „unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat.

Se propune ca autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, să nu poată achiziționa din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția demnitarilor.

Ministerul Finanțelor Publice a elaborat proiectul rectificãrii bugetare cu respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar. Produsul intern brut s-a majorat la 1031 miliarde lei, fațã de 1022,5 miliarde lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului pe acest an. Diminuãri au fost operate de la Ministerul Transporturilor (-128,8 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (-681,9 milioane lei), Ministerul pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-243 milioane de lei), Ministerul Agriculturii și Dezvoltãrii Rurale (-310,4 milioane de lei), Ministerul Cercetãrii și Inovãrii (-369,1 milioane lei), Ministerul Educației Naționale (-1,03miliarde lei), Secretariatul General al Guvernului (-143,6 milioane lei).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc