Prima pagină » Știri politice » Daniel Constantin: O să îmi prezint demisia din toate funcțiile

Daniel Constantin: O să îmi prezint demisia din toate funcțiile

Daniel Constantin: O să îmi prezint demisia din toate funcțiile
Daniel Constantin a anunțat că va demisiona din toate funcțiile deținute în Pro România, precum și din cea de secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaților, și va discuta cu cei din partid la prima ședință a forului statutar. El a precizat că decizia suspendării sale nu este una statutară.

„Sigur că este o situație neplăcută. Ce s-a întâmplat acum cu BEX, din punctul meu de vedere este nestatutar, pentru că prim-vicepreședinții sunt aleși de Congres. Ca atare, nu pot fi suspendați de un for inferior. Dar asta e mai puțin important, este irelevant. Eu vreau să spun, așa cum i-am spus și lui Victor Ponta ieri, am avut o convorbire telefonică cu domnia sa cu jumătate de oră înainte de a începe ședința de învestitură a Guvernului și i-am spus că dacă asta este opinia domniei sale nu opinia întregului partid, pe care o respect sigur. Dacă dânsul va considera că asta este decizia pe care trebuie să o luăm să nu îi pună pe colegii din Pro România să suspende sau să demită din partid fondatorul partidului, până la urmă, pe mine sau pe Sorin Cîmpeanu sau pe ceilalți”, a afirmat Daniel Constantin, marți seara, la Realitatea Tv.

Deputatul Pro Europa a adăugat că că nu a negociat funcții ca să voteze la învestirea Guvernului Orban.

„O să îmi prezint la prima ședință, atunci când o să le explic colegilor ce s-a întâmplat, o să îmi prezint demisia din toate funcțiile. Eu am plecat în 2017 din Guvern din funcția de vicepremier. Deci nu funcțiile mă caracterizează. Nu am negociat. Am văzut că se acreditează, se dau pe surse, că plec, că mi-am negociat funcții. Nu asta e ceea ce m-a animat ieri. (…) Am această demnitate să îmi asum decizia pe care am luat-o ieri și îmi dau demisia și din Biroul permanent al Camerei. Nu știu când vom avea o ședință statutară, dacă e miercuri, miercuri, dacă luni, luni. Dacă asta am discutat cu Victor la telefon, asta o să fac. Categoric (o să îmi dau demisia – n.r.)”, a conchis Constantin.

Pro România a decis într-o ședință a Biroului Executiv, să îi sancționeze pe parlamentarii partidului care au votat pentru învestirea Guvernului Orban. Aceștia vor fi revocați din funcțiile de coordonatori județeni și li se va retrage sprijinul politic pentru toate funcțiile deținute în Legislativ.

De asemenea, parlamentarii Pro România care au votat pentru învestirea noului Executiv vor fi suspendați și din funcțiile deținute în cadrul formațiunii.

Printre parlamentariidin Pro România care au votat pentru învestirea Guvernului Orban s-au numărat Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Georgian Pop, Emilia Meiroșu, Liviu Ioan Balint și Damian Florea.

Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu sunt prim-vicepreședinți ai Pro România, iar Emilia Meiroșu și Mircea Banias vicepreședinți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
UDMR îi întoarce spatele lui Tomac privind noul Guvern: „NU AVEM argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte”
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
E cod roșu de averse torențiale și grindină. Zonele afectate de avertizarea ANM
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Soția lui Kanye West șochează din nou cu ținuta ei. Bianca Censori „părea desprinsă din garderoba unui film SF”
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Kim Kardashian a făcut senzație la Monaco! A apărut într-un top transparent, iar bustul generos s-a văzut în toată splendoarea
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit o specie bizară de păianjen care se deghizează în ciupercă