Prima pagină » Știri » Turcan: Audieri maraton pentru miniștrii PNL, formale, pe repede înainte – în cazul miniștrilor PSD

Turcan: Audieri maraton pentru miniștrii PNL, formale, pe repede înainte – în cazul miniștrilor PSD

Turcan: Audieri maraton pentru miniștrii PNL, formale, pe repede înainte - în cazul miniștrilor PSD
Audierile maraton, purgatoriu înaintea anticipatelor
Audierile maraton cărora trebuie să le facă față miniștrii desemnați în Guvernul Orban doi nu reprezintă decât un purgatoriu prin care trebuie să treacă PNL pentru a se ajunge la alegeri anticipate, a spus vicepremierul Raluca Turcan, miercuri, invitată în cadrul unei emisiuni la RFI.

Miniștrii PNL au parte de audieri maraton, în timp ce miniștrii PSD au avut parte de fiecare dată de audieri formale, pe repede înainte, declară la RFI vicepremierul desemnat Raluca Turcan.

„Audierile sunt firești, în spiritul și în textul Constituției. Dacă PNL s-ar fi temut de această evaluare în comisiile de specialitate și ar fi încercat o boicotare, prin neprezentare în comisii la audieri, PSD ar fi reclamat cu siguranță neîndeplinirea procedurilor constituționale și parlamentare (…). Au fost audieri maraton, în timp ce de fiecare dată, la toate guvernele PSD, audierile în comisiile de specialitate erau pure formalități, pe repede înainte, unele dintre ele încheindu-se și în câteva minute (…). Eu ca vicepremier sunt foarte mulțumită de activitatea colegilor mei miniștri”, a spus Turcan.

Întrebată dacă întreaga procedură parlamentară nu-i fragilizează pe miniștrii desemnați, în condițiile în care unii dintre ei nu știu să încaseze criticile și ironiile parlamentarilor PSD din comisii, Raluca Turcan a răspuns: „Ce înseamnă fragilizare în urma unor audieri făcute de pesediști, care nu mai reprezintă absolut deloc opțiunile oamenilor cu privire la clasa politică și de asemenea audieri făcute de niște pesediști, care trei luni de zile au blocat în toate modurile cu putință activitatea Guvernului?”.

A treia și ultima zi pentru audierea miniștrilor în comisiile reunite parlamentare este miercuri. Până în prezent, trei miniștri din Guvernul Orban 2 au fost avizați favorabil în forurile legislative de specialitate, Nicolae Ciucă la Apărare, Virgil Popescu la Economie și Bogdan Aurescu la Externe.

Avizele comisiilor sunt consultative. Votul de învestire a Cabinetului Orban 2 în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului urmează să fie dat luni, 24 februarie, de la ora 16.00.

Avize negative în forurile legislative de specialitate au primit: Florin Cîțu – Finanțe, Marcel Vela – Interne, Costel Alexe – Mediu, Bogdan Gheorghiu – Cultură, Cătălin Predoiu – Justiție, Ionuț Stroe – Tineret și Sport, Ion Ștefan – Dezvoltare și Monica Anisie – Educație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Aliații arabi ai SUA își pierd RĂBDAREA. Trump, presat să lanseze o INVAZIE TERESTRĂ în Iran
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
Cum afectează „cutremurul” de la Kiev România și războiul cu Rusia. „Țara moare și generalii se ceartă”
Mediafax
A scăpat de sub CONTROL în timpul testelor! Un agent autonom AI a COMPROMIS infrastructura Hugging Face
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
YouTube continuă să recomande adolescenților videoclipuri despre tulburări alimentare