Prima pagină » Diverse » Gabriela Firea renunță la taxa Oxigen: Am luat decizia cu sufletul neîmpăcat

Gabriela Firea renunță la taxa Oxigen: Am luat decizia cu sufletul neîmpăcat

Gabriela Firea renunță la taxa Oxigen: Am luat decizia cu sufletul neîmpăcat
NEMULȚUMIRE. Firea spune că va depune plângeri penale la adresa conducerilor DSP şi Ministerului Sănătăţii / Sursă Foto: Gândul

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că renunță la taxa Oxigen, după sondajul realizat pe Facebook, unde a întrebat dacă bucureștenii sunt de acord cu introducerea vinietei Oxigen, iar 90 la sută au răspuns că nu doresc această taxă. „Renunț la vinieta antipoluare”, a spus Firea.

„Cele două declarații video pe care le-am postat (…) au însumat peste 2,5 milioane de vizualizări, cele mai multe, 60 – 70% din București și Ilfov. (…) 90% se exprimau în defavoarea vinietei. Au fost depuse 430 de plângeri prealabile din partea unor persoane fizice și juridice”, a spus Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a spus că având aceste cifre dec izia este să renunțe la taxa Oxigen.

„În fața unui asemenea val de respingere a unei astfel de măsuri care a fost luată în întreaga Europă, aceea de a restricționa în zona intens poluantă autoturismele care nu pot fi considerate prietenoase cu mediul (…) precum și a vinietei antipoluare, sunt în situația de a lua o decizie. (…) Decizia se va transforma în hotărâre de Consiliu General în luna martie. Decizia este, deși cu sufletul neîmpăcat, dar din respect pentru cetățenii care mi-au scris (…) de a renunța la vinieta antipoluare”, a spus Firea.

Cu toate acestea, primarul general spune că nu va renunța în totalitate la proiectul Oxigen.

„Ne vom intensifica presiunea legitimă asupra Guvernului pentru a finaliza centura ocolitoare a Capitalei. Fără finalizarea centurii, nu putem afirma că avem un oraș în care am luptat într-adevăr cu poluarea”, a mai spus Firea.

Joia trecută, Gabriela Firea a organizat un referendum pe Facebook, întrebând cetățenii dacă își doresc taxa Oxigen.

https://www.facebook.com/gabifirea/videos/504139353457694/

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scenariu de coșmar! Băncile se pregătesc pentru dezastrul provocat de inteligența artificială
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Scandal după podcastul Mihaelei Tatu! A corectat-o pe Minodora, iar internetul a explodat: „Nu am mai putut să mă uit”
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic