Prima pagină » Știri » O familie a fost dată jos din avion, după ce fiica lor a tușit. Oamenii au crezut că micuța este infectată cu coronavirus

O familie a fost dată jos din avion, după ce fiica lor a tușit. Oamenii au crezut că micuța este infectată cu coronavirus

O familie a fost dată jos din avion, după ce fiica lor a tușit. Oamenii au crezut că micuța este infectată cu coronavirus

O familie a fost dată jos din avion pentru că fiica lor a tușit, iar toți pasagerii au crezut că are coronavirus. Întâmplarea a avut loc chiar înainte ca avionul să decoleze.

Canadianul Emmanuel Faug, soția sa, Clémentine Ferraton și cei trei copii ai lor s-au îmbarcat într-un avion de pe aeroportul din Quebec, cu destinația spre Paris, pe data de 23 februarie.

La scurt timp de la îmbarcare, fetița cuplului, în vârstă de aproape doi ani, a început să tușească, ceea ce a stârnit panică în rândul celorlalți pasageri ai aeronavei, speriați că micuța ar putea fi infectată cu coronavirus, scrie The Sun.

Femeia a explicat echipajului din avion că fetița a fost văzută de un medic și că i s-a dat acordul pentru călătorie, aceasta având doar o simplă viroză respiratorie.  Însă, pentru că familia nu avea niciun document care să dovedească cele spuse, echipajul a chemat la bord un medic care să o examineze personal pe fetiță.

Cu toate acestea, căpitanul aeronavei nu a fost mulțumit de diagnosticul medicului și a inițiat demersurile pentru a scoate copilul din avion, deoarece nu avea un certificat medical care să ateste că nu a fost infectată cu coronavirus.

„Am fost aruncați dintr-un avion, după sfatul a doi medici. Nu mi se pare deloc corect ceea ce s-a întâmplatl”, spune mama fetiței.

„De ce nu au avut încredere în opiniile a doi medici care au văzut-o pe fiica mea și au apreciat că este într-o stare buna? De ce pun la îndoială capacitatea noastră, ca părinți, de a evalua starea de sănătate a copilului nostru?”, a mai spus aceasta.

Contactată, compania aeriană a declarat că măsura a fost luată în contextul temerilor privind o eventuală răspândire a viruslui și au anunțat că vor returna familiei banii plătiți pe bilete.

 Sursă foto:Pixabay.c0m
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un lider AUR vrea să fie PREMIER: Mi-aș putea asuma această responsabilitate
Digi24
Un român a murit după ce bomba pe care o confecționase chiar el a sărit în aer în Italia
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Mașinile chinezești iau cu asalt Europa. Ce îi atrage pe cumpărători la mărcile din China
Mediafax
DEZVĂLUIRE: Adevăratele cauze ale insolvenței Petrotel ies la iveală. Câți bani mai are compania Lukoil
Click
Rugăciunea mamei către Maica Domnului. Cuvintele pe care să le rostești de Sfântă Mărie Mică pentru copilul tău
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Conflictul care a deschis drumul României moderne
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!