Prima pagină » Știri » REGULI. Ce se întâmplă dacă nu ai pix la tine când ești oprit de poliție

REGULI. Ce se întâmplă dacă nu ai pix la tine când ești oprit de poliție

REGULI. Ce se întâmplă dacă nu ai pix la tine când ești oprit de poliție

Este foarte posibil ca la întâlnirea cu forțele de ordine pe stradă să fie necesar să completezi ceva pe propria declarație sau să semnezi un act întocmit de autorități. 

Potrivit ultimelor modificări legislative, începând cu 03 aprilie a.c., limitele amenzilor aplicate pentru nerespectarea restricțiilor impuse prin ordonanțele militare, sunt următoarele: 2.000 – 20.000 lei pentru persoane fizice și 10.000 – 70.000 lei pentru persoane juridice.

Totodată, în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
c) suspendarea temporară a activității;
d) desființarea unor lucrări;
e) refacerea unor amenajări.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravențiile prevăzute la art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

Ce se întâmplă dacă nu ai pix asupra ta

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițiștii interacționează cu cetățenii fără atingerea documentelor de către cadrele de poliție, această practică putând fi exceptată în cazul necesității efectuării de verificări suplimentare.

Personalul abilitat să verifice documentele poate solicita conducătorului auto să i le prezinte, arătându-le la geamul lateral al portierei sau parbriz, acesta având dreptul să le fotografieze.

În cazul în care este necesară semnarea unui document, se solicită persoanei în cauză să folosească un pix propriu, iar în cazul în care acesta nu are asupra sa, i se va pune la dispoziție un instrument de scris, care în prealabil, a fost dezinfectat, iar după utilizare va fi dezinfectat sau aruncat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„N-aveam bani de pampers la copil!” Minodora, mărturisiri dureroase despre perioada în care ajunsese să amaneteze aurul
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”