Prima pagină » Știri » VIOLENȚĂ. Imagini în premieră de la scandalul din Merișani. Un bărbat a fugit din izolare ca să-și snopească rudele!

VIOLENȚĂ. Imagini în premieră de la scandalul din Merișani. Un bărbat a fugit din izolare ca să-și snopească rudele!

Andrei Dumitrescu

Au apărut primele imagini de la scandalul din localitatea argeșeană Merișani, unde un tânăr a plecat din izolare ca să-și bată rudele. Poliția a reușit, cu greu, să aplaneze conflictul, în condițiile în care, în încăierare, erau deja implicate mai multe persoane care nu aveau de gând să cedeze.

Un scandal care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, între mai multe persoane din Merișani, a avut ecou la nivel național, după ce polițiștii care au intervenit pentru aplanarea conflictului au constatat că cel care ar fi fost capul răutăților fugise din izolare anume ca să-și bată niște rude.

Potrivit anchetatorilor, în data de 3 aprilie, polițiștii au fost chemați la Merișani, unde mai multe persoane erau implicate într-o bătaie generală. Cu greu, anchetatorii au reușit să-i despartă și să-i legitimeze pe bătăuși, moment în care au descoperit că unul dintre aceștia, un tânăr în vârstă de 21 de ani, ar fi trebuit să fie în izolare, la domiciliu.

Sursele citate, au declarat, pentru Gândul.ro, că acesta se afla și în spatele răfuielii, după ce se certase cu o soră de-a lui, care locuiește în aceeași curte cu el, ca urmare a faptul că nu reușiseră să cadă de acord cu privire la prețul unei mașini.

Tânărul a fost amendat cu 5.000 de lei și introdus în carantină instituționalizată, sub pază, în timp ce restul scandalagiilor au fost amendați contravențional cu câte 2.000 de lei fiecare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni