GÂNDUL LIVE. Specialist în infrastructură, strategie pentru deblocarea traficului pe Valea Prahovei

Publicat: 09/06/2020, 13:47
Actualizat: 09/06/2020, 15:40

Mihai David, specialist în infrastructură, reprezentant al Asociației Construim România, a detaliat una dintre propunerile cuprinse în strategia de dezvoltare a Văii Prahovei și reducere a traficului în această zona, una dintre cele mai traficate în sezonul estival.

După ce peste 15.000 de români și-au petrecut ziua de Rusalii pe litoralul românesc și, implicit, multe ore în coloană în traficul de pe Autostrada Soarelui, Mihai David, specialist în intrastructură, a trecut în revistă principalele probleme și o parte din soluțiile propuse de asociația pe care o reprezintă, Construim România.

„Aglomerația din acest weekend nu a fost foarte ridicată, comparativ cu cea de la 1 iunie este superioarî, dar față de cea de anii trecuți este inferioară. Într-adevăr, există câteva probleme punctuale, au făcut, totuși, foarte bine, că în perioada stării de urgență au reușit să mărească ritmul de reabilitări pe A2, astfel de la 15 septembrie, vor avea de reabilitat doar 30 de kilometri, așa că trebuie să vedem și lucrurile pozitive”, a afirmat Mihai David, la Gândul Live.

„Vorbim de o cadențare, să avem tren la fiecare 15 – 20 de minute”

„Când vorbim de trafic aglomerat în România în perioada sezonului estival vorbim, cu dedicație, aș putea spune, de patru fluxuri, blocaje. Unul este acest București – Constanța – Mangalia, al doilea este București – Brașov – Valea Prahovei, bine cunoscută, și în ultimii ani s-a manifestat trafic crescut pe timpul verii pe relația Cluj – Sibiu și proaspăta autostradă între Deva și Sibiu”, a detaliat specialistul.

Potrivit lui Mihai David, Asociația Construim Romania a propus o strategie pentru dezvoltarea Văii Prahovei și reducerea traficului și pot ar putea fi luate destul de rapid măsuri. „Probabil cea mai la îndemână, dat fiind că avem reabilitat coridorul feroviar sau magistrala feroviară București – Brașov, până la Predeal de fapt, și București – Constanța, deci ambele fluxuri aglomerate, sunt reabilitate. Din păcate nu există un program feroviar. Vorbim de o cadențare pe care noi am propus-o, să avem tren la fiecare 15 – 20 de minute. Când ajungi în gară, să nu fi stresat că nu prinzi trenul, ci să știi că la fiecare 20 de minute o să ai un tren care te va duce la Brașov, la București, la Constanța. Asta va muta foarte multă lume din autoturism”, a explicat Mihai David.

„Avem destule exemple în vest pe care putem să le punem în aplicare. Noi am trimis către guvernul anterior și o să trimitem și către cel actual, această strategie pe care am gândit-o. Eu zic că poate fi pusă în aplicare destul de ușor, cel puțin câteva puncte de acolo. Momentan, pentru Valea Prahovei nu se pot face mai multe, pentru Constanța – A2, după reabilitare nu ar mai trebui să fie probleme de anul viitor”, a conchis specialistul.

Lucian Bode a promis că nu vor mai fi blocaje

După situația de ieri, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a spus că în sezonul estival din acest an nu vor exista lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui, astfel că nu vor exista blocaje pe drumul către și dinspre mare din această cauză.

„Noi, în acest an, avem programate lucrări periodice de întreținere (…) pe 65 de kilometri, din cei 230 de kilometri de Autostradă a Soarelelui. Până în acest moment, în cinci luni, am reușit să finalizăm 33 de km de lucrări de întreținere pe acest tronson de autostradă. Eu le-am transmis foarte clar celor de la Compania de Drumuri că nu mai vreau să văd blocaje pe A2 cauzate de lucrări în plin sezon estival ”, a spus, luni, Lucian Bode.

Potrivit lui Lucian Bode, marcajele pe Autostradă vor fi finalizate la finalul acestei săptămâni și „rămân aproximativ 30 de kilometri la care se va interveni după data de 15 septembrie”.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. Cea mai sexy atletă face avere din pozele cu ea! Din banii pe care...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
România, marcată de ploi abundente. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani