Prima pagină » Coronavirus » Cum s-a pregătit doctorul Șerban Bubenek să fie vaccinat anti-COVID, deși suferă de o boală autoimună

Cum s-a pregătit doctorul Șerban Bubenek să fie vaccinat anti-COVID, deși suferă de o boală autoimună

Cum s-a pregătit doctorul Șerban Bubenek să fie vaccinat anti-COVID, deși suferă de o boală autoimună

Doctorul Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie Terapie-Intensivă a povestit ce l-a determinat să se vaccineze anti-COVID-19, deși suferă de o boală autoimună care i-a provocat 25 de șocuri anafilactice în ultimii 8 ani.

Șocul anafilactic este unul dintre posibilele efecte adverse grave ale vaccinări anti-coronavirus.

Doctorul Șerban Bubenek, care este și manager al Institutului „CC Iliescu” a povestit într-o intervenție la Digi24, în cursul serii de vineri, 9 ianuarie, cum s-a pregătit pentru vaccinarea anti-COVID-19.

Doctorul Șerban Bubenek: „N-am niciun efect advers după vaccin”

„N-am niciun efect advers după vaccin. Vă fac o mărturisire care ar ține mai mult de spațiul privat, dar cred că uneori e momentul să spui tot ce știi. Am trecut prin 25 de șocuri anafilactice în ultimii opt ani, din cauza unei boli autoimune, pe care am ajuns s-o stăpânesc azi. Am avut oarece îndoieli, dar fiind medic și urmând sfaturile colegilor și fiind anestezist reanimator, având obligația să știu să tratez cel mai bine dintre toate specialitățile un șoc anafilactic, am făcut o minimă pregătire, care este de altfel recomandată și de alergologi celor care sunt alergici, și n-am avut nicio problemă, niciun fel reacție. Am luat niște medicamente banale, cu două ore înainte, un anithistaminic și un anti-inhibitor”, a declarat medicul Șerban Bubenek.

Vaccinul dezvotlat de Pfizer & BioNTech, mai puțin alergenic

De asemenea, acesta a subliniat faptul că vaccinul dezvoltat de Pfizer & BioNTech este unul mai puțin alergenic, comparativ cu altele.

„Nu știu dacă au avut efect prea mare sau nu, pentru că, din fericire, vaccinul Pfizer, dar și cel pe care îl va pune la dispoziție Moderna, e unul mult mai puțin alergenic, adică care poate produce reacții anafilactice, decât toate vaccinurile pe care le-am făcut noi de-a lungul vieții. Eu am făcut nenumărate vaccinuri, având peste 60 de ani. Acele vaccinuri aveau în compoziție o proteină animală, de obicei oul de găină. Ori aceste vaccinuri au colesterol – pe care îl avem toți în trup, și lipide, la care nu suntem sigur alergici, pentru că trăim cu colesterolul de la naștere până la moarte -, și niște proteine sintetizate, care nu se găsesc în această ordine în trup, dar nu vor da alergii. Și există o oarecare posibilitate să dezvolte o alergie eventual de la un conservant numit polietilen glicol, care e și în Moderna, și în Pfizer. Acest polietilen glicol e un excipient regăsit în foarte multe medicamente pe care le luăm și nu-l știm sau în laxative. E o probabilitate minimă să faci o reacție alergică severă, chiar dacă eșți o persoană cu susceptibilitate foarte mare de a dezvolta o astfel de reacție alergică”, a mai explicat managerul Institutului „CC Iliescu”.

Cum ar trebui pregătite centrele de vaccinare pentru un posibil caz de șoc anafilactic

Totodată, acesta a remintat faptul că în întreaga lume au fost vaccinate 9 milioane de persoane, dintre care doar două au suferit șoc anafilactic, dar au fost resuscitate foarte repede.

„Teama colegilor doctori, nedoctori de aceste reacții nu trebuie să fie exagerată. Există ghiduri care vorbesc despre posibilitatea de a da aceste medicamente antihistaminice simple cu două ore înainte de administrare, dacă au avut în antecedente un teren alergic. Am văzut foarte bine că și în cabinetele de vaccinare care se vor face la nivelul medicilor de familie va exista un spațiu destinat tratării unei reacții anafilactice. Trebuie să ai adrenalină, două perfuzii, un tub de oxigen, eventual un defibrilator. Dar nu trebuie să duci în vârful muntelui un defibrilator, mai bine îl vaccinezi pe om într-un centru din oraș”, a completat Șerban Bubenek.

Medicul: Opiniile medicilor anti-vacciniști „sunt la fel de valabile ca opiniile mele despre energetică sau mecanică cuantică”

Specialistul a făcut câteva precizări și despre medicii anti-vacciniști punctând faptul că „ei nu există” în ceea ce privește activitatea lor ca cercetători sau profesori.

„Ca să fii profesor și să poți analiza aceste date și să ai opinii, nu trebuie să fii de specialitatea respectivă, dar trebuie să ai în spate o carieră de cercetător ca să înțelegi studiile. Fără nicio excepție, marii noștri medici antivacciniști, dacă îi cauți acolo unde se caută în toată lumea, ce ai făcut ca cercetător și ca profesor, ei nu există. Nu că n-ar avea un punctaj nici măcar de asistent universitar, ei nu există. Orice cercetător din altă țară, dacă vrea să afle ceva despre un astfel de om, nu-l găsește. Și acești oameni sunt promovați inconștient”, a declarat doctorul Șerban Bubenek.

„Feriți-vă de fake news și de profeți falși”

Acesta a adăugat că „opiniile acestor oameni sunt la fel de valabile ca opiniile mele despre energetică sau mecanică cuantică”.

„Îndemnul meu pentru români e să treacă prin filtrul gândirii lor și să înțeleagă că vaccinarea a salvat omenirea de pandemii de variolă, difterie, poliomielită, că generația mea a avut colegi în clasele primare care își tărau o mână, un picior, pentru că nu fuseseră vaccinați de poliomielită. Până am terminat liceul, se uitau triști de pe bancă la orele de sport, pentru că nu puteau arunca nici cu o minge de baschet. Aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple. Feriți-vă de fake news și de profeți falși”, a subliniat medicul.

Recomandarea video

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Viitorul digital al Volkswagen se decide în România. Ce se întâmplă în birourile din București și Iași
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Doar două sau trei cești de cafea sau ceai pe zi ar putea reduce riscul de demență