Prima pagină » Diverse » În 2027 nu ar mai exista oameni pe Pământ. “Predicția” îi aparține unui utilizator TikTok, care susține că a călătorit în timp. Ce “dovezi” are / FOTO

În 2027 nu ar mai exista oameni pe Pământ. “Predicția” îi aparține unui utilizator TikTok, care susține că a călătorit în timp. Ce “dovezi” are / FOTO

Javier (unicosobreviviente) are nu mai puțin de 1.2 milioane de urmăritori pe TikTok. Acesta susține că a călătorit în 2027 și că în anul respectiv nu a întâlnit oameni pe Pământ.

De altfel, din februarie, de când susține că a călătorit în timp, utilizatorul urcă doar filmulețe în care nu apar ființe umane, încercând, astfel, să le arate celor care îl urmăresc cum va arăta planeta lipsită de oameni. Practic, “dovezile” sale. În schimb, în 2027, există clădiri și vehicule, dar nu sunt folosite.

Javier, cel care susține că în 2027 nu ar mai fi oameni pe pământ, are 1.2 milioane de urmăritori

Pe TikTok, Javier mai susține că a putut filma imediat după ce a intrat într-un magazin de haine, din Valencia, unde preciează că nu a văzut nicio persoană. Totodată, utilizatorul mai anunță că, în călătoria sa, toate străzile erau pustii, potrivit Dailystar.

Pe TikTok, Javier este urmărit de 1.2 milioane de persoane. De precizat că pe plaforma respectivă mai are și alți “adepți”, nefiind singurul “călător în timp”.

Baba Vanga susține că lumea se va sfârși în anul 5.079

De-a lungul istoriei, au existat numeroase predicții privind sfârșitul lumii. Niciuna nu s-a adeverit.

Spre exemplu Baba Vanga, pe numele ei real Vangelia Gushterova, a fost supranumită “Nostradamus din Balcani” pentru profețiile ei bizare, printre care și cea care susține că lumea se va sfârși în anul 5079.

Profețiile bătrânei oarbe pentru 2021 sunt dintre cele mai interesante. Baba Vanga a prezis atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA și chiar Brexitul, chiar dacă a murit înainte de producerea acestor evenimente istorice, scrie mirror.co.uk.

Baba Vanga și-a pierdut vederea la 12 ani și se spune că avea darul de la Dumnezeu de a “vedea” în viitor.

Aceasta a prezis că lumea se va sfârși în anul 5079. A făcut profeții legate de dezbinarea Uniunii Sovietice, 9/11, moartea prințesei Diana, dezastrul de la Cernobîl și se spune că acestea s-au adeverit în proporție de 85%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Greșeala pe care mulți români o fac înainte de culcare. De ce nu este recomandat să lași cheia în yală peste noapte
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina