Prima pagină » Economic » Digitalia » EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Vasile Țiple, Uipath: Orice instituție care interacționează cu cetățeanul ar trebui să fie digitalizată. Esențial este să dezvoltăm aplicații ușor de utilizat

EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Vasile Țiple, Uipath: Orice instituție care interacționează cu cetățeanul ar trebui să fie digitalizată. Esențial este să dezvoltăm aplicații ușor de utilizat

EXCLUSIV GÂNDUL FINANCIAR. Vasile Țiple, Uipath: Orice instituție care interacționează cu cetățeanul ar trebui să fie digitalizată. Esențial este să dezvoltăm aplicații ușor de utilizat
Vasile Țiple, Head of Legal Automation UiPath

Dialogul mediului de afaceri cu autoritățile decidente este esențial în procesul de digitalizare a instituțiilor publice din România, spune Vasile Țiple, Head of Legal Automation UiPath în cadrul Conferinței „DIGITALIZAREA ROMÂNIEI”, organizată de Gandul.ro.

Colaborareaa de succes dintre UiPath, cel mai puternic start-up românesc din domeniul IT&C, recent listat la Bursa din New York, și Agenţia Naţionala de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANEPIS), care a eficientizat anul trecut procesul de prelucrare şi validare a cererilor de şomaj este un exemplu de succes.

Digitalizarea ar trebui să înceapă cu un mapping al proceselor la nivelul fiecărei instituții, organizarea unui grup strategic care să poată urmări în mod constant evoluția oricărei strategii care emană de la Guvern, spune Vasile Țiple. Aceasta pentru că o strategie fără o execuție corectă este un document gol, adaugă reprezentantul UiPath.

Dialogul cu mediul privat și cu societatea civilă, esențial pentru o Strategie națională de digitalizare viabilă

Important este dialogul, mai exact cooptarea mediului privat și a reprezentanților societății civile în acest grup de lucru interinstituțional, pentru că doar în acest mod România poate genera o strategie națională viabilă.

„Comparând cu ceea ce înseamnă un business, pot să am o idee foarte bună, pot să vă conving că este excelentă, dar dacă nu am cu cine să o pun în aplicare, dacă nu există resurse, dacă nu există echipa specializată și instruită care să o pună în aplicare, rămâne doar un document cum se găsesc cu miile pe Google, inclusiv coduri de bune practici. Altfel va exista în continuare o Românie cu două viteze: cea a unui mediu privat care se va ajusta foarte repede chiar și la o pandemie și a autorităților care rămân blocate într-un trecut menționat și de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, cu dosar cu șină, două poze, cu declarații dacă ai ieșit din casă semnate olograf și lucruri de acest gen”, precizează Vasile Țiple, Head of Legal Automation UiPath.

Când vorbim de automatizare, aceasta are marele avantaj de a ajuta evitarea unei birocratizări a digitalizării, mai explică reprezentantul UiPath, compania care a reușit să aibă un succes global remarcabil prin serviciile de automatizare a proceselor, folosite acum de entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re.

Astfel, se impune o foarte bună organizare în demersul digitalizării și asumarea implementării până la capăt a unor decizii, spune Vasile Țiple, nu doar cu jumătate de măsură. Motorul digitalizării ar trebui să fie autoritățile statului, pentru că ele coordonează factorii de decizie. Mediul privat poate genera soluții, dar instituțiile statului sunt cele care implementează.

Standardizarea și digitalizarea procedurilor la nivelul instituțiilor publice – debirocratizarea – simplifică viața cetățenilor

Orice instituție care interacționează cu cetățeanul ar trebui să fie digitalizată. Acest lucru înseamnă standardizarea și digitalizarea procedurilor, adică debirocratizare și nu în ultimul rând instruirea în acest sens a funcționarilor publici. Doar peste această structură se poate merge mai departe cu digitalizarea.

„Spre exemplu, ordonanța de la începutul pandemiei cu semnătura electronică: ideea a fost bună, dar modul în care a fost prezentată și abandonată la latitudinea fiecărei autorități care nu are know-how-ul necesar să înțeleagă ce înseamnă o semnătură electronică în formă simplă, în formă avansată, în formă calificată, evident că nu va exista o aplicare autoritară la nivelul întregii autorități.

Asistăm în acest moment la inițiative de digitalizare „la firul ierbii”, dar dacă nu există un demers din partea autorităților care să permită centralizarea acestor inițiative lucrurile nu vor evolua pozitiv”, explică Vasile Țiple.

Versiunea gratuită a platformei UiPath este folosită inclusiv de către instanțele din România în procesarea citațiilor.

UiPath oferă o versiune gratuită a platformei, pe care poate să o folosească oricine, în ideea de democratizare a acestei noi tehnologii de automatizări robotice software, mai explică Vasile Țiple. Însă acest lucru nu este suficient, ci trebuie să fie dezvoltate și competențele digitale necesare. Și de aceea acest proces a mers mână în mână cu Academia UiPath, care permite oricui să treacă prin niște cursuri de la începător la avansat și prin urmare primește certificat de RBA (Robotic Process Automation).

„Acesta cred că este un lucru esențial pentru a asigura un punct de plecare în educația digitală. Dar ar trebui să existe și o încurajare din partea autorităților. La începutul pandemiei am derulat un program pro bono pentru Agenția Națională de Plăți unde un robot a procesat zeci de mii de cereri de plăți pentru indemnizații de șomaj. Sarcină care ar fi luat foarte mult timp unui operator uman. Prin implementarea acestui program acest proces s-a derulat foarte repede. Acesta e doar un exemplu. Platforma noastră, versiunea gratuită, este folosită și în sistemul judiciar. Sunt instanțe care o folosesc ca să proceseze mii de citații pe zi. Ceea ce degreveză enorm întregul sistem. Acestea sunt doar mici exemple a ceea ce se poate face cu noile tehnologii” – Vasile Țiple, UiPath.

Robotul care a făcut posibilă urgentarea procesării cererilor de șomaj în pandemie

UiPath, cel mai puternic start-up IT din România, recent listat la Bursa din NewYork, a acordat anul trecut susținere tehnică Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANEPIS) pentru eficientizarea procesului de prelucrare şi validare a cererilor de şomaj tehnic, cu scopul de a livra la timp banii cetăţenilor, proiect realizat în cadrul EUROSFAT, cel mai mare forum de afaceri europene.

Potrivit declaraţiei lui Răzvan Atim, manager general UiPath, un robot al companiei poate procesa o cerere de şomaj în 36 de secunde, pe când unui om i-ar lua 15 minute. Softul a procesat 10 -15.000 de cereri pe zi.

Educația digitală a cetățeanului nu este un proces atât de dificil cum pare. Pentru că așa cum milioane de români au învățat să folosească Facebook, pot învăța să utilizeze și diferitele aplicații care asigură interfața dintre stat și cetățean. Provocarea în dezvoltarea acestor aplicații este cât de ușor și de intuitiv este de folosit este interfața pentru cetățean și cât de repede poate învăța să o utilizeze, explică Vasile Țiple.

„Totul ține de user interface. Spre exemplu, aplicația dezvoltată pentru programarea la vaccin este destul de greoaie. Interfața cu userul este esențială pentru a genera o adopție la  nivel general. Nici nu ar trebui să ne speriem că educația digitală e greu de făcut. Așa cum oamenii au învățat să folosească Facebook, așa pot învăța să utilizeze și alte aplicații utile” – Vasile Țiple, UiPath.

Gândul.ro a organizat Conferința digitală LIVE, DIGITALIZAREA ROMÂNIEI pe data de 26 aprilie, la ora 10:00, în direct online din studioul Gandul LIVE. Invitații noștri speciali au abordat tema digitalizării în România, din punctul de vedere al autorităților, al companiilor dar și al consumatorilor finali. Puteți urmări emisiunea pe pagina de Facebook Gândul, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

Recomandarea video

Mediafax
Cancelarul Austriei spune că UE trebuie să reducă urgent prețurile la energie: „Niciun alt factor nu sufocă atât de mult industria europeană
Digi24
Misterul crimelor din Bulgaria: trei bărbați găsiți morți nu mâncaseră de câteva zile, arată autopsiile. Pe ce piste merg anchetatorii
Cancan.ro
Mama lui Adrian Kreiner, milionarul ucis în Sibiu, face dezvăluiri uluitoare despre fosta parteneră a fiului ei: 'Nu credeam!'
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia. „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien”
Mediafax
Piloții și personalul de cabină al unei mari companii aeriene intră joi în grevă. Sunt posibile perturbări majore ale zborurilor
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Turiștii care ajung în România, ținta țepelor șoferilor de ride sharing. Ce a pățit un italian: Bănuiala e că sunt înțeleși între ei
Cancan.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit din Iași 😢
Ce se întâmplă doctore
Joey din „Friends” a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum Matt LeBlanc, la doi ani de la moartea lui Matthew Perry
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Scandal uriaș! Fabrică rusească de tunuri, dotată cu tehnologie din UE
Descopera.ro
Ceva fără precedent a fost găsit într-o galaxie!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cafeaua după masă: aliat al digestiei sau obicei riscant?