Prima pagină » Actualitate » Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice oprirea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice oprirea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice oprirea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece

Oprirea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece va fi interzisă, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni legea care conține această prevedere.

Producătorii/furnizorii agentului termic vor avea de acum obligația să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

„Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”, se arată în textul legii.

Preşedintele  a promulgat, luni, actul normativ care vizează modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Actul normativ reglementează activităţile serviciilor publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat

Legea reglementează desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului, sănătăţii populaţiei şi dezvoltării durabile.

„Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea activităţilor privind producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii şi preparării apei calde de consum pentru populaţie, instituţii publice, obiective social-culturale şi operatori economici”, prevede legea.

Potrivit actului normativ, producătorii/furnizorii agentului termic au obligaţia să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece

Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară, se arată în textul legii.

Documentul mai stabileşte, între altele, că serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat poate fi efectuat, în totalitate sau parţial, şi de către operatori privaţi, prin concesionare, parteneriat public-privat sau în oricare altă formă prevăzută de lege.

Va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică, în condiţiile legii.

Textul stipulează că înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice locale.

„Racordarea la reţelele de transport sau de distribuţie a energiei termice care aparţin proprietăţii publice sau private a unităţilor administrativ-teritoriale este liberă pentru orice producător de energie termică, în condiţiile legii. Autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară pot decide să suporte în tot sau în parte costurile de racordare a consumatorilor şi/sau a producătorilor, în funcţie de interesul comunităţii, cu respectarea prevederilor legale şi a condiţiilor de acordare a ajutorului de stat”, mai prevede legea.

Actul normativ defineşte condominiul ca fiind un sistem de încălzire având la bază multiple soluţii tehnice de încălzire ce pot utiliza în mod unic sau combinat mai multe surse de materie primă energetică asigurând reducerea emisiilor de carbon şi un grad înalt de eficienţă energetică.

Până la 31 decembrie 2021 Guvernul aprobă schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă (…) tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se mai arată în textul legii.

Documentul stabileşte, de asemenea, că până la 31 decembrie 2021 Guvernul aprobă schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă valabilă în perioada 2021-2029 elaborată de Ministerul Energiei. Legea prevede şi contravenţiile şi infracţiunile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli