Prima pagină » Actualitate » Sanitas: Personalul medical din România nu a avut în pandemie aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state UE

Sanitas: Personalul medical din România nu a avut în pandemie aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state UE

Sanitas: Personalul medical din România nu a avut în pandemie aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state UE

Federaţia Sanitas a acuzat că personalul medical şi cel de asistenţă socială din România nu a avut pe timpul pandemiei aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state membre ale UE.

„Pentru că nu știu sau se fac că uită, le reamintim noi politicienilor că:

În alte state din spațiul european, în perioada pandemiei salariații din Sănătate și Asistență Socială:

  • Au fost răsplătiți cu creșteri salariale care nu erau anterior prevăzute de legile statelor respective;
  • Beneficiază de gratuitate pentru toate investigațiile și tratamentele necesare în cazul infectării cu COVID-19;
  • Beneficiază de gratuitate la transportul în comun;
  • Beneficiază de reduceri la restaurante și marile lanțuri care comercializează produse alimentare;
  • Cei care s-au îmbolnăvit la locul de muncă beneficiază de programe gratuite de recuperare;
  • Beneficiază de suport pentru menținerea sănătății fizice și psihice și/sau recuperarea acestora;”, au anunțat duminică cei de la Sanitas.

„Angajații români au fost izolați la muncă fără acordul lor”

Potrivit sursei citate, în România, în aceeași perioadă, salariații din Sănătate și Asistență Socială ar fi lucrat în următoarele condiții:

  • Au fost izolați la locul de muncă fără acordul lor;
  • Au fost obligați să lucreze ore suplimentare chiar infectați cu SARS-COV-2 fiind;
  • Au fost nevoiți să se testeze și să se trateze pe cheltuiala proprie;
  • Li s-a suspendat dreptul la concediu de odihnă, la demisie și la grevă;
  • Li s-a anulat dreptul legal de creștere salarială începând cu 1 ianuarie 2021;
  • Nu li s-a plătit stimulentul de risc legiferat pentru izolarea la locul de muncă;
  • Nu s-au plătit drepturile de urmaș familiilor salariaților decedați ca urmare a infectării cu SARS-COV-2 la locul de muncă;

Cei de la Sanitas mai afirmă că în celelalte țări din Uniunea Europeană „politicienii şi autorităţilor respectă munca tuturor salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială şi insispiră astfel întreaga populaţie să aibă încredere în aceste două sisteme, singurele care duc lupta cu pandemia şi care o şi pot câştiga!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!