Prima pagină » Actualitate » Șeful Armatei Române, despre șansele ca Rusia să atace România: „Este un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste șapte decenii a Alianței”

Șeful Armatei Române, despre șansele ca Rusia să atace România: „Este un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste șapte decenii a Alianței”

Generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării (SMAp), a precizat, joi, care sunt șansele ca Rusia să atace România, pe fondul invaziei din Ucraina.

„Estimările care anunțau iminența unei invazii a forțelor Federației Ruse în Ucraina s-au confirmat. Escaladarea recentă a conflictului ruso-ucrainean a adus cele două state în faza luptei armate. Această agresiune împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional.

Comportamentul agresiv al Federației Ruse a deteriorat fundamental situația regională de securitate. În acest context, determinarea statelor membre NATO pentru apărarea colectivă se manifestă, în prezent, la un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste șapte decenii a Alianței”, a scris joi pe Facebook şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu.

Potrivit generalului Petrescu, probabilitatea ca Rusia să atace România ar fi minimă.

„Ca membri NATO, suntem beneficiari ai celor mai puternice garanții de securitate”

„Probabilitatea ca România să fie ținta unor acțiuni ofensive convenționale ale Federației Ruse este minimă.

Ca membri NATO, suntem beneficiari ai celor mai puternice garanții de securitate pe care le-am avut vreodată”, scrie Petrescu.

Șeful armatei mai scrie că Armata României a activat capabilitățile necesare pentru monitorizarea evoluției de securitate și coordonarea forțelor și mijloacelor, precum și pentru sprijinul autorităților publice, dacă situația o va impune.

„În strânsă coordonare cu structurile militare aliate, desfășurăm următoarele:

– în plan național: consolidăm continuu capabilitățile și creștem capacitatea de reacție a forțelor proprii;

– în context NATO: încurajăm participarea structurilor multinaționale aliate de tip „grup de luptă” în România, pentru asigurarea unui aliniament defensiv unitar și proporționat pe întregul flanc estic NATO;

– în contextul Parteneriatului Strategic: continuăm demersurile de cooperare și suplimentare a prezenței militare americane pe teritoriul național”, a mai scris Daniel Petrescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume