Prima pagină » Actualitate » Peste 100 de pisici moarte, descoperite într-un parc din Buzău

Peste 100 de pisici moarte, descoperite într-un parc din Buzău

Peste 100 de pisici moarte, descoperite într-un parc din Buzău

Peste o sută de pisici au fost descoperite de un bărbat în Parcul Crîng din municipiul Buzău. La faţa locului au mers reprezentanţii unei asociaţii, Poliţia Locală, dar şi Poliţia Animalelor, fiind începute verificări.

Bărbatul, care obişnuia să alerge prin parc, a sesizat de mai multe zile un miros înţepător şi a mers să vadă despre ce este vorba, descoperind o grămadă de animale moarte, a anunţat Poliţia Buzău, citată de News.ro.

Pisicile moarte erau puse una peste cealaltă pe o alee la intrarea căreia este amplasată o barieră. Unele dintre acestea – aflate la baza grămezii – ar fi moarte mai demult, aflându-se deja în stare de putrefacţie, în timp ce altele aflate în vârful grămezii erau moarte de mai puţin timp.

O parte dintre animalele moarte de curând au fost ridicate pentru anchetă, iar Poliţia încearcă să afle dacă animalele au fost sau nu ucise şi cine le-a aruncat în parc. În ultima perioadă, pe reţelele de socializare a fost semnalată dispariţia mai multor pisici, precizeaz[ sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
NEWS ALERT. A fost CUTREMUR ÎN ROMÂNIA la primele ore ale dimineții! L-ai simțit?!
Digi24
25 de ani de la 11 septembrie. Povestea „roșcatului” Abu Musab al-Suri: omul care l-a creat pe Bin Laden și a inspirat jihadul global
Cancan.ro
Armina și Marcel și-au dat arama pe față la Insula Iubirii 2026. Producătorii i-au trimis acasă INSTANT
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Adevarul
Alegerile din Saxonia-Anhalt, testul care poate schimba politica Germaniei. Partidul de extremă dreaptă se crede deja învingător
Mediafax
Câte vacanțe vor fi în noul an școlar?! Calendarul COMPLET 2026-2027
Click
Zi mare pentru unul dintre nativi! Această zodie beneficiază de ajutorul divinității și primește vești nemaipomenite
Digi24
Toate modurile în care Vladimir Putin ar putea ataca Marea Britanie sau alte țări din Europa cu consecințe devastatoare
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
România are 138 de radare fixe care zâmbesc și se încruntă. Dar niciunul nu te amendează
Descopera.ro
Până și bebelușii învață mai ușor decât modelele AI
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Care sunt singurii trei oameni din lume care pot călători oriunde fără pașaport?
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie