Prima pagină » Actualitate » O femeie din Constanța, care nu știa că e însărcinată cu gemeni, a avut parte de experiența vieții sale. A născut în două locații diferite

O femeie din Constanța, care nu știa că e însărcinată cu gemeni, a avut parte de experiența vieții sale. A născut în două locații diferite

O femeie din Constanța a născut sâmbătă, gemeni, în locații diferite pentru că nu știa că așteaptă doi copii. Primul dintre gemeni s-a născut în drum spre spital, în ambulanța SMURD Palas, iar cel de-al doilea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța povestesc că un apel la numărul unic de urgență 112 i-a mobilizat pe paramedicii de pe ambulanța SMURD a Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas.

Părea o intervenție obișnuită pentru ei: o femeie însărcinată, cu dureri și contracții. Au ajuns la solicitare, au evaluat pacienta și au decis să o transporte la Spitalul de Urgență.

Pe drum, însă, contracțiile au fost din ce în ce mai puternice, iar salvatorii au fost puși în fața faptului împlinit: copilul urma să vină pe lume în ambulanță. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere.

„Evident că am avut mari emoții. Toți avem experiență de ani de zile, dar niciodată nu am avut un asemenea caz. Am văzut multe în toți acești ani, dar, se pare, în meseria aceasta mereu te confrunți cu o situație nouă. Nicio intervenție nu seamănă cu alta, nicio intervenție nu este una de rutină”, spune plt.maj. Ștefan Gărgăianu, citat de ctnews.ro.

Bebelușul, o fetiță, a venit pe lume în ambulanța SMURD. Perfect sănătoasă și foarte frumoasă. Are în jur de trei kilograme. Paramedicii le-au transportat pe amândouă, mama și fiică, la Spitalul de Urgență. Copilul a fost dus pe Secția Neonatologie, iar mama, la Ginecologie, pentru consult.

FOTO – ISU Constanța

La scurt timp însă, echipajul SMURD, care aștepta cu nerăbdare să vadă dacă ambele sunt bine, a fost anunțat că mama avea, de fapt, gemeni, iar cel de-al doilea copil s-a născut la spital, spre surprinderea pompierilor militari, dar mai ales a medicului care știa că aceasta deja născuse. Femeia mai are acasă patru copii.

FOTO – ISU Constanța

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates