Prima pagină » Știri » Ultimele imagini cu rusoaica fotomodel, înainte să fie găsită moartă în fața unui hotel din Turcia

Ultimele imagini cu rusoaica fotomodel, înainte să fie găsită moartă în fața unui hotel din Turcia

Amyra Garey

Zilele trecute, Sofia Olifirenko, un model internațional, a fost găsită moartă în fața hotelului în care era cazată. Au apărut noi imagini cu privire la misterioasa moarte care a adus tristețe familiei modelului.

Principalul suspect în acest caz a fost audiat și apoi eliberat de autoritățile din Turcia. Acesta susține că femeia s-ar fi sinucis.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum Sofia Olifirenko nu stă bine pe picioare și se sprijină de un perete. Potrivit presei turce, înregistrarea a fost făcută cu doar câteva ore înainte de tragicul eveniment.

Femeia se îndrepta către hotelul în care era cazată, de asemenea, Sofia a fost însoțită de un bărbat în drumul său spre hotel. Bărbatul a declarat că femeia s-ar fi sinucis.

Soțul rusoaicei este convins că cineva a ucis-o pe Sofia

După investigațiile poliției, suspectul a fost eliberat sub control judiciar. Totuși, soțul acesteia, de naționalitate română, vorbise cu ea cu 2 zile înainte de tragedie și totul părea în regulă, după spusele bărbatului. Acesta este convins că nu a fost un accident și că un posibil suicid nu a fost posibil, potrivit Antena3.

„A ucis-o cineva, sigur a fost aruncată. Probabil a drogat-o cineva. Ea niciodată în viaţa ei nu a luat droguri. Sunt sigur că ea nu ar fi făcut aşa ceva.”, a declarat soțul fotomodelului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului