Prima pagină » Social » EXCLUSIV VIDEO | Ce spun românii despre aderarea României la spațiul Schengen. De la ”Nu cred, avem totul pregătit, dar sunt mulți dușmani afară” la ”Bineînțeles că ne bagă, plătim ceva, ne mai ia ceva și intrăm”

EXCLUSIV VIDEO | Ce spun românii despre aderarea României la spațiul Schengen. De la ”Nu cred, avem totul pregătit, dar sunt mulți dușmani afară” la ”Bineînțeles că ne bagă, plătim ceva, ne mai ia ceva și intrăm”

Oana Zvobodă

Românii se apropie de momentul la care ar trebui să afle dacă, după 11 ani de așteptare, pot călători în orice țară a Uniunii Europene fără controale la frontiere. Numărul statelor care și-au declarat, prin vocile unor oficiali, opoziția față de intrarea României în Schengen s-a redus în ultimele zile de la trei la doi, după ce Suedia a anunțat că susține aderarea. Dacă Olanda și Austria nu își vor schimba poziția până la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 8-9 decembrie, cel mai probabil va urma o nouă amânare.

Părerile românilor în privința șanselor României de a adera la Schengen sunt împărțite. Rezultatele ultimelor sondaje arată că majoritatea românilor sunt optimiști în privința șanselor României de a fi admisă în Schengen din 2023. Doar unu din zece români crede că nici în 2023 nu vor putea călătorii fără controale în interiorul Uniunii Europene, în timp ce unu din doi români este convins că, de anul viitor, România va fi parte din Schengen.

Dacă Austria consideră că România nu a luat suficiente măsuri de securitate la frontiera externă a UE pentru a susține acum aderarea țării noastre la UE, majoritatea românilor cred că autoritățile de control de la frontiere pot securiza granița estică a Uniunii.

Dincolo de concluziile experților UE care, după verificările făcute în ultima perioadă în România, au arătat că sunt îndeplinite toate condițiile tehnice de securitate la frontieră, și de susținerea Comisiei Europene, care a transmis că țara noastră trebuie să adere la Schengen fără amânare, o decizie de lărgire a spațiului de liberă circulație nu poate fi luată fără votul tuturor statelor membre.

„Există o mare incertitudine”

Unii dintre românii întrebați de jurnaliștii Gândul despre șansele României de a adera la Schengen cred că decizia favorabilă nu se va lua curând.

„După atâtea discuții, am avut atât de multe așteptări, încât nu știm ce să mai credem. Inițial, se spunea că pe 8-9 decembrie, dacă nu mă înșel, totul este aranjat, totul va fi bine și vom intra. Acum, există o mare incertitudine. De altfel, ce se întâmplă la noi în țară este incert. Nu există predictibilitate la absolut nimic. Este o dezamăgire totală. Sperăm să fie bine și să fie pace în partea aceasta a Europei. Ce se întâmplă, ce vedem la televizor, ne creează o temere pentru ce va urma. Acum… vom vedea”, a spus, dezamăgită, o femeie.

„Nu prea îmi vine să cred, dar ar fi bine. Ar fi bine pentru toată lumea. Să poți să ieși, să intri când vrei. Asta e părerea mea”, a spus o altă femeie.

„E o păcăleală. Bineînțeles că ne bagă. Plătim ceva, ne mai ia ceva și intrăm”

Printre oamenii cu care au discutat reporterii Gândul sunt și unii care cred că intrarea în Schengen va fi anunțată în scurt timp. Însă unii dintre aceștia cred că opoziția afișată de unele state pentru aderarea României este pentru că acestea vor să obțină ceva la schimb pentru a-și exprima susținerea.

„E o păcăleală, zic eu, e părerea mea. Nu câștigăm nimic, cineva vrea să ne ia ceva. Suntem o vacă de muls, pe românește. Trecem granița… Și acum trecem granița. Olandezii ăia s-au opus, le-am dat ce vor. Ei vor doar să ia de la noi. Ne-a adus cineva ceva? Niciodată nu ne-a adus nimeni nimic. E o păcăleală. Nu știu care este avantajul. Bineînțeles că ne bagă. Plătim ceva, ne mai ia ceva și intrăm. Ne bagă, ne bagă ăștia. Trebuie să mai dăm ceva.

Dacă am intrat în Uniunea Europeană, avem noi salarii ca în Uniunea Europeană? Nu avem. Avem tot ca aici, ca la noi. Asta deși suntem o țară bogată. Politicienii noștri mai sunt și trădători. Dacă erau luptători, ajungeam undeva”, a afirmat un bărbat.

„Cred că da. Avem totul în regulă, dar dacă sunt mulți dușmani afară… Am auzit că un beneficiu mare este pentru transport, transportatori, așa că ar fi foarte bine. Am auzit că sunt cozi foarte mari la graniță și nu putem merge nicăieri, așa că, în Schengen, te duci fără vamă”, a spus, hotărât, un alt bărbat.

România trebuia să fie de mult timp în Schengen, susține un alt bărbat, care crede că motivele amânării sunt de ordin economic.

„De mult timp trebuia să fim acolo, ar trebui să se finalizeze discuțiile. Cred că cei care s-au opus au avut motive economice”, a afirmat acesta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”