EXCLUSIV VIDEO | Crăciunul, de la mituri și ritualuri străvechi la celebrarea creștină. Etnolog: ”În trecut, era celebrat de Bobotează și unii voiau să îl mute de Sfântul Nicolae”

Profesorul universitar și etnologul Antoaneta Olteanu descifrează, într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul, ceva din misterele sărbătorilor ancestrale de la finalul anului. Etnologul explică de ce Crăciunul reprezintă o sinteză de mituri și ritualuri străvechi, precreștine, peste care s-a fixat tradiția creștină a Sfintei Sărbători a Pruncului Iisus.

• Crăciunul era celebrat în trecut, uneori, chiar la Bobotează și au fost chiar discuții în care unii ar fi vrut să mute sărbătoarea în ziua Sfântul Nicolae.
• Sărbătoarea Crăciunului a venit apoi cu colinde – ”Steaua”, ”Viflaimul” – și cu ritualuri specifice.
• Ritualurile cu măști de animale sau reprezentând chipuri de bătrâni – ”moșii” – sunt elemente de tradiție care vin dintr-o altă perioadă.
• Obiceiul brazilor împodobiți nu vine de pe meleaguri românești, ci din zonele nordice ale Europei, din zona scandinavă, unde erau o reprezentare a arborelui cosmic și intrau într-un alt tip de mitologie, care nu era specifică zonei noastre.

PROTEST Alertă maximă în Franța. Ministerul de Interne trimite 70.000 de polițiști și jandarmi pe străzi pentru o nouă zi de proteste. Vor fi mobilizate inclusiv drone, elicoptere și vehicule blindate. Ce riscă cei care vor participa la o demonstrație interzisă

10:13

EVENIMENT Ziua Armatei Române | 14 ore de ceremonii militare și religioase în Capitală. Programul complet al evenimentelor

10:12

La cumpenele anotimpurilor (echinocții și solstiții), granițele dintre lumea de aici și cea de dincolo dispăreau. Între principiul binelui (lumina, forța Soarelui, forțele pozitive ale cosmosului) și principiul răului (întunericul, forțele disoluției și ale morții ) se ducea o teribilă luptă existențială. La fiecare schimbare de sezon, în timpul unor ritualuri solstițiale, omul arhaic purta măști cât mai fioroase pentru a alunga spiritele rele. Astfel se apărau de forțele stihiale ale iernii, cele care pot „înghiți” Soarele, sursa Vieții. Colindau, lansau invocații pentru bunăstare, făceau daruri.  Aceste practici ancestrale au rezistat trecerii timpului, de-a lungul secolelor, schimbărilor de mentalitate, de religii sau de politici.

Acum, la solstițiul de iarnă, celebrăm Sfânta Sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului. Dar, în țesutul etno-cultural al tradiției, apar și rudimentele de ceremonii străvechi, țărănești, de sorginte precreștină. Unele dintre aceste ceremonii arhaice amintesc și de Saturnaliile romane. Ele se circumscriu ritualului solstițial de celebrare a lui Sol Invictus (puterea Soarelui Neînvins).

Omului tradiției arhaice trăia cu convingerea că sărbătorile de iarnă, fie cele precreștine, fie cele ulterioare legate de Nașterea Mântuitorului, celebrau puterea vieții și a vitalității naturii chiar în toiul iernii. Chiar dacă anotimpul rece aducea cu sine micșorarea zilei și frigul, odată cu serbările solstițiului de iarnă, întotdeauna Lumina învinge întunericul.

Vechimea tradițiilor de Crăciun

Ajunul Crăciunului era, pe vremuri, chiar mai important decât Sărbătoarea Crăciunului, care uneori era celebrată chiar de Bobotează, spune etnologul Antoaneta Olteanu.

”Sărbătoarea Crăciunului, practic, s-a consolidat cu elementele creștine care au apărut. Data de 25 decembrie pe care noi o celebrăm de ceva vreme – cam din secolele al III-lea, al IV-lea în Europa de Răsărit – a fost adesea subiect de discuții și controverse. Uneori, în trecut, Crăciunul era celebrat chiar la Bobotează. Au fost discuții în care unii ar fi vrut să mute Sărbătoarea de Crăciun și centrul ei de greutate chiar de Ziua Sfântului Nicolae.

Sfântul Nicolae fusese, la un moment dat, un sfânt care căpătase o mare importanță, mai ales în Europa de Vest. Cultul acestui sfânt începuse mai întâi în sud, în zone din Italia, și, apoi, s-a extins în statele germane, în Țările de Jos, mergând ulterior spre Spania și Portugalia. Întâi în țările de confesiune catolică, apoi și la protestanți.

Între timp, Sărbătoarea Crăciunului a venit cu niște colinde specifice, cu niște elemente rituale specifice. Câteva zile înainte de Crăciun și, apoi, câteva zile după 25 decembrie, au apărut colinde ca «Steaua», «Viflaimul» sau «Vicleimul», adică forme de teatru popular care pune în scenă Nașterea Domnului.

Când vorbim de ziua din calendar a Sărbătorii de Crăciun, descoperim acolo mai multe straturi spirituale, creștine și de dinaintea creștinismului, în care s-au păstrat reminiscențe din culte și straturi religioase diferite.

Înainte de fixarea de către religia creștină a Nașterii Domnului, în această perioadă a solstițiului de iarnă erau serbările închinate cultului Soarelui (Sol Invictus). Se celebrau astfel de rituri solare pentru ca viața să meargă înainte, ca protecția oamenilor, a animalelor și a naturii să fie asigurată, ca Soarele să prindă puteri și să deschidă un An Nou bun pentru toată lumea.

După aceea, mai târziu, s-a conturat în sânul Bisericii Creștine ideea de a stabili vizibil, calendaristic, momentul important al Nașterii lui Iisus Hristos. Este o celebrare care vrea să pună în evidență natura sa divină, supraumană. Sunt celebrate o serie întreagă de obiceiuri, de practici, care au legătură cu acest eveniment divin”, explică Antoaneta Olteanu.

Tradiția dansului măștilor de iarnă. Celebrarea unor obiceiuri precreștine

Etnologul amintește de tradițiile lumii precreștine păstrate în lumea rurală, țărănească, nu numai la români, ci, sub diferite forme similare, la diverse popoare europene. Ea descifrează sensurile tradiției dansului cu măștile de iarnă din preajma sărbătorii solstițiului de iarnă.

“Cei ce purtau măști, sigur că urmăreau să se apere pe sine de forțele malefice. Masca era purtată pentru sine, pentru că dansatorul era implicat în performarea ritualului și viața lui era expusă diverselor pericole magice. Dar, dansatorii cu măști făceau aceste ceremonii urmărind o funcție socială. Practic, când porneau cu alaiurile de mascați, ritualul era făcut pentru întreaga comunitate. Aici apar elemente din vremuri diferite, din care diferite, greu de localizat în timp.

O primă variantă a ritualurilor cu măști este cel în care cei mascați reprezintă chipuri de bătrâni. Ei sunt «moșii». Aceste ritualuri sunt mult mai vechi decât cele în care apar măști reprezentând animale.

Măștile de animalele fac referire la cultul fertilității. Este dansul cu capra. Capra era considerată un simbol al fertilității. Trimiterea era și la fertilitatea umană. Ea trebuia asigurată prin aceste ritualuri. Întotdeauna femeile însărcinate erau aduse în față când se desfășura ritualul ca mascații, când dansau, să le atingă ca să le dea și lor rod, ca să nască și ele, să aibă copii sănătoși.

Dar aceste elemente de tradiție vin dintr-o altă perioadă. Se vorbește de acele cete de agresori magici, care apar mai ales în perioada dintre Ziua de Sfântul Nicolae până la Bobotează, perioadă în care omul arhaic credea că izbucnesc în lume forțele nefaste ale întunericului. Pentru a le contracara, comunitățile arhaice organizau aceste dansuri rituale cu măștile moșilor prin sat, astfel încât acele cete de demoni să se teamă de cetele de protectori”, spune Antoaneta Olteanu.

De unde a venit tradiția împodobirii bradului de Crăciun

Etnologul explică și cum a pătruns în lumea modernă tradiția împodobirii unui brad de Crăciun, sub care sunt puse daruri de un personaj denumit Moș Crăciun.

“Această tradiție modernă a bradului împodobit nu are legătură nici cu Soarele Neînvins, nici cu acele culte închinate zeului Mithra, nici cu creștinismul. Este vorba mai degrabă de un Crăciun modern și urban. El a venit pe meleaguri românești odată cu sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, în Transilvania, în zona urbană. Acolo, și românii transilvăneni vedeau pe la diverse case, la familii serioase de orășeni, acești brazi împodobiți.

Există o poveste a lui Petre Ispirescu din 1913 care se cheamă «Pomul de Crăciun». În ea apare ca personaj un copil care se uită la un brad împodobit și rămâne cu gura căscată, fascinat de frumusețea și ornamentele sale de Crăciun. Atunci, copilul întreabă pe un matur: «Nene, nene, oare ce se întâmplă aici? A murit cineva?». Întrebarea avea rostul ei. Pentru că, în tradițiile străvechi românești, bradul se punea la înmormântare, deci la ritualuri funerare, și, uneori, la ritualuri nupțiale, la ceremonia de nuntă. Ceea ce vedea copilul acela mirat nu era deloc un brad funerar.

Se spune că obiceiul brazilor împodobiți vine din zonele nordice ale Europei, din zona scandinavă. Erau o reprezentare a arborelui cosmic. Intra într-un alt tip de mitologie, care nu era specifică zonei noastre.

La noi, cântecul ceremonial al Bradului se cânta doar la înmormântare. Alteori, în ritualurile funerare, bradul era înlocuit cu un substitut al său, cu mărul. Acesta era împodobit ca un brad, și chiar i se spunea brad de înmormântare. El nu avea legătură cu Sărbătoarea de Crăciun. După cum vedeți, sunt influențe foarte vechi și foarte multe, strecurate în diverse forme”, spune Antoaneta Olteanu.