Prima pagină » Social » Au ieșit campioni mondiali la robotică, iar statul român i-a premiat cu o felicitare. „Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi”

Au ieșit campioni mondiali la robotică, iar statul român i-a premiat cu o felicitare. „Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi”

Au ieșit campioni mondiali la robotică, iar statul român i-a premiat cu o felicitare. „Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi”
Sursa FOTO: picryl.com

Un grup de copii din Arad a câștigat aurul la Campionatul Mondial de robotică, însă performanța nu i-a impresionat prea tare și pe directorii din Ministerul Educației.

Chiar dacă sunt acum campionii lumii la robotică, tinerii informaticieni au primit din partea statului român doar o felicitare.

Bursele de merit, înlocuite cu o felicitare

Pentru performanța lor, una cu adevărat excepțională, elevii din Arad erau îndreptățiți să primească două burse de merit. În schimb, s-au ales cu câte o scrisoare de felicitare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care le-a recunoscut munca, mulțumindu-le și pentru imaginea adusă României.

Corina Botoșan, coordonatorul echipei de robotică Delta Force, a declarat că birocraţia românească și nepăsarea autorităților i-a lăsat pe elevi fără bursele pe care le meritau.

„Echipa Delta Force a obţinut la Campionatul naţional locul 2, premiul Inspire, şi astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 naţional ne-ar fi asigurat şi o bursă de performanţă, dar, din păcate tot Ministerul Educaţiei a trecut competiţia la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu ştim de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.

Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010, prin care se acordă burse de merit olimpic internaţional elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile 1, 2, 3 şi menţiune, la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplina de învăţământ la care acestea au fost organizate, cu condiţia ca aceste competiţii să fie pe lista publicată de Ministerul Educaţiei. Iar în ordinul numărul 3066, pe liste se află şi concursul de robotică şcolară First Tech Challenge România.

Bursa, aşa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câştigării titlului. Nici despre această bursă nu ştim nimic, deşi Liceul Naţional de Informatică a depus la Inspectoratul Şcolar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiţi. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, a declarat Corina Botoşan, potrivit A3.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli