Prima pagină » Știri externe » DRAMA unui cuplu din Florida care deja știe că bebelușul lor va muri la câteva ore după naștere. Cum e posibil așa ceva

DRAMA unui cuplu din Florida care deja știe că bebelușul lor va muri la câteva ore după naștere. Cum e posibil așa ceva

DRAMA unui cuplu din Florida care deja știe că bebelușul lor va muri la câteva ore după naștere. Cum e posibil așa ceva

O poveste cu adevărat dramatică, din Statele Unite, ridică încă dată problema avortului, una extrem de sensibilă pe întreg mapamondul. În Florida, un cuplu știe deja că bebelușul pe care-l așteaptă va muri la doar câteva ore după naștere.

Iar părinții, după cum relatează presa occidentală, este nevoită să treacă prin tot acest supliciu.

Ce este sindromul Potter

Motivul îl reprezintă, scrie The Guardian, eliminarea de către Curtea Supremă a Statelor Unite a dreptului la avort la nivel național, decizie luată anul trecut. În statul Florida, legea interzice avortul după 15 săptămâni, cu excepția anumitor circumstanțe.

Deborah Dorbert este doar una dintre femeile care nu pot accesa procedurile de avort necesare, în urma deciziei Curții Supreme. Ea și soțul ei, Lee, așteaptă al doilea copil, dar medicii deja le-au transmis că bebelușul suferă de o anomalie fetală fatală, cunoscută sub numele de sindromul Potter. Însă, din cauza interpretării legii, avortul nu a fost posibil în Florida.

O afecțiune rară legată de dezvoltarea fătului în uter, sindromul Potter este rezultatul creșterii și funcționării anormale a rinichilor, pentru ca în final să se ajungă la afectarea cantității de lichid amniotic care înconjoară fătul în timpul sarcinii.

Specialiștii consideră „dublu letal” sindromul Potter. De ce? Pentru că bebelușii care au rinichi cu probleme nu pot elimina toxinele mortale din organism, iar asta declanșează insuficiență renală. Mai mult, absența din uter a lichidului amniotic face ca un bebeluș să se nască fără capacitatea de a respira.

Avortul, interzis în Florida

Legea din Florida privind reducerea mortalității fetale și infantile interzice  avorturile după 15 săptămâni, cu unele excepții. În această categorie se află și aceea care permite avortul „dacă doi medici certifică în scris că fătul are o anomalie fetală fatală și nu a atins viabilitatea”.

În cazul soților Dorbert, specialistul în medicină materno-fetală i-a informat în noiembrie, când s-a pus diagnosticul bebelușului, că unii părinți aleg să continue sarcina până la termen, pe când alții optează pentru avort. Cei doi părinți au vrut să întrerupă sarcina cât mai repede, după ce au aflat că bebelușii cu sindrom Potter mor sufocați la doar câteva minute sau ore după  naștere. Însă medicul le-a spus că nu se poate face avort până în săptămâna 37 de gestație.

Potrivit Washington Post, medicii au cerut inclusiv juriștilor „să se uite la noua lege și la modul în care este scrisă”, pentru a vedea ce se poate face. Deși aveau opțiunea de a merge în alte state, unde avortul este legal, soții Dorbert au declarat presei că ei n-au plecat din Florida decât de câteva ori, iar costurile de călătorie spre alte orașe ar depăși bugetul lor.

Ce decizie au luat soții Dorbert

Într-un final, soții Dorbert au decis să ofere îngrijiri paliative bebelușuluii după ce se va naște. „Opțiunea asta a fost foarte importantă pentru noi, înțelegând că avem acest control înapoi, cel puțin în unele dintre aceste decizii”, a declarat Lee Dorbert.

Legea avortului îi pedepsește pe medicii care nu o respectă. Se poate ajunge până la revocarea licenței de practică, amenzi usturătoare și chiar cinci ani sau mai mulți de închisoare!

„Sunt foarte furioasă că politicienii decid ei ce este mai bine pentru sănătatea mea” – Deborah Dorbert

Deși povestea familiei Dorbert este o adevărată, dramă, guvernatorul, Ron DeSantis a rămas ferm pe poziție, exprimându-se categoric împotriva avortului.

„Suntem pentru pro-viață. Îndemn legislativul să lucreze, să producă lucruri bune, iar noi vom semna. Asta este ceea ce am vrut întotdeauna să fac” – Ron DeSantis

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost