Prima pagină » Actualitate » Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU este bine să faci în Joia Mare. Tradiții și obiceiuri

Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU este bine să faci în Joia Mare. Tradiții și obiceiuri

Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU este bine să faci în Joia Mare. Tradiții și obiceiuri

În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, acum ni se aminteşte cum Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul.

După ce luni şi marţi, atenţia creştinilor a fost concentrată asupra ultimelor învăţături ale lui Iisus Hristos înainte de răstigire, iar miercuri, Mântuitorul a fost vândut fariseilor şi cărturarilor pentru 30 de arginţi, de către un apropiat, care voia să-l ucidă (de aici miercuri fiind declarată zi de post, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit), în Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi
prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

Spălarea are caracter purificator – Iisus i-a curățat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest este arătată smerenia. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.

Cina cea de taină este momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit.

La slujba din Joia mare sunt citite cele 12 evanghelii al patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Tradiţia spune că din acest moment nu se mai bat clopotele ci doar toaca.

Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri

În gospodării, în joia mare se înroşesc ouăle şi se pregătesc cozonacii şi pasca. Pasca se face din făină albă cernută în tava specială. Cojile de ouă folosite la pască nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sambata Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile si puii aveau sa fie paziţi de păsările prădătoare peste vară, conform creştinortodox.ro

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi.

În Joia Mare femeile nu au voie să spele haine, nici cu mâna si nici cu maşina de spălat. Ultima zi în care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor stramoşeşti.

Săptămâna Patimilor – perioada de post și rugăciune

Săptămâna de dinaintea Învierii lui Iisus reprezintă o perioadă de smerenie și curățare spirituală pentru credincioși. În Săptămâna Mare preoții îndeamnă la post, rugăciune și la spovedanie. De asemenea, caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.

Săptămâna Mare, denumită și Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Patimilor, în creștinism reprezintă ultima săptămână a Postului Mare și săptămâna de dinainte de Paște. Săptămâna Patimilor reprezintă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv.Săptămâna Mare nu trebuie confundată cu Săptămâna Luminată, care reprezintă prima saptămână de după Postul Paștelui. În tradiția ortodoxă, Săptămâna Mare începe cu Sâmbăta lui Lazăr, ziua de dinainte de Duminica Floriilor.

Citește și: Paște 2023. Când încep DENIILE. Ce semnificație au slujbele din Săptămâna Mare

Citește și: A început Săptămâna Patimilor. Lunea Mare – ce NU trebuie să faci în această zi

Citește și: Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce NU trebuie să faci niciodată în această zi

Citește și: Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos. Ce NU trebuie să faci niciodată în această zi

Citește și

Mediafax
Ar putea fi majorate pensiile anul viitor? Răspunsul ministrului Muncii
Digi24
Ritualul unei „exorcizări”, viral pe net: o femeie rostește rugăciuni în timp ce fiica ei plânge în hohote. Anchetă a autorităților
Cancan.ro
Mihaela Radulescu rupe TĂCEREA și complică ancheta lui Felix Baumgartner: 'Știam că nu suferise un infarct!'
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
Adevarul
Scene de groază pe TikTok. O mamă și-a exorcizat fiica în direct: „Scot eu dracii din tine!”
Mediafax
Avertismentul unui oficial ungar: Omenirea se confruntă cu amenințarea gravă a unui al treilea război mondial
Click
Cel mai bun desert pe caniculă! Cum prepari clătite Ana Lugojana, rețeta clasică din 1956
Wowbiz
Mihaela Rădulescu face dezvăluiri tulburătoare în premieră, după finalizarea autopsiei lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă că nu suferise un infarct”. Detalii șoc din anchetă și despre înmormântare: trupul sportivului a fost înapoiat familiei: „În sfârș
Antena 3
Tragedie în Dolj: Un copil de 10 ani și-a înjunghiat mortal unchiul pentru a-și apăra mama
Digi24
Anchetă după arborarea unui steag legionar la slujba de comemorare a preotului Ilie Lăcătușu, în Cimitirul Giulești
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu va repatria trupul lui Felix Baumgartner. Primele ei declarații despre înmormântare: 'Poate fi, în sfârșit, dus
Ce se întâmplă doctore
A câștigat titlul de Miss România, dar e de nerecunoscut! Cum arată acum și din ce trăiește Rita Muresan
observatornews.ro
EXPERIMENT. Există într-adevăr radiații în clădirile în care bugetarii iau spor de antenă?
StirileKanalD
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
KanalD
Un elev din Constanța nu a intrat la liceu, deși obținuse media 9.42. Un alt elev din București a fost admis cu 1.85
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă un burger TESLA + cartofi la restaurantul lui Elon Musk - VIDEO
Descopera.ro
ADEVĂRUL despre liniile create pe cer de avioane
Capital.ro
Decizie pentru cei care retrag numerar de la bancomat. Ministrul Economiei a dat ordinul. Dispar definitiv taxele
Evz.ro
Ungaria anunță că ne bate la ușă al Treilea Război Mondial
A1
Cum și-a primit George „Jaguarul” de la Insula Iubirii porecla! Care este explicația pentru tatuajul cu Vlad Țepeș de pe abdomen
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
Mihaela Rădulescu, primele declarații de când partenerul său de viață, Felix Baumgartner, s-a stins din viață!
RadioImpuls
Nu i-a venit să creadă ce a auzit. Ce i-a spus Moldo Kirei în camera roșie: "Nu este OK". Niciun susținător nu se aștepta să reacționeze așa. AVERTISMENTUL concurentului din Casa Iubirii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ştrulă: – Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci dragoste?
Descopera.ro
Un medicament obișnuit ar putea dubla eficacitatea chimioterapiei