Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Cine controlează pe cine? Președintele INCIR: „Contracte cu dedicație, vădit tendențios redactate, acordate pe clientelă politică”

EXCLUSIV VIDEO | Cine controlează pe cine? Președintele INCIR: „Contracte cu dedicație, vădit tendențios redactate, acordate pe clientelă politică”

Cosmin Șerbănescu, președintele Institutului Național de Control Intern din România (INCIR), a vorbit într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV despre puterea instituțiilor de control, considerate prima linie de apărare în cadrul organizației. Acesta spune că deși la nivel de legislație lucrurile nu stau deloc rău, deficitul mare apare la nivel de aplicabilitate. Președintele INCIR susține că, de foarte multe ori, atât controlul intern, cât și auditorii interni se feresc să verifice achizițiile, deoarece există încă ingerințe „la nivel de management, la nivel politic și foarte multe contracte cu dedicație”.

Președintele INCIR afirmă că este nevoie de funcționarea la parametri normali și reali a instituțiilor de control, altfel, reversul medaliei va fi greu de „plătit” și „va genera un risc sistemic care va paraliza întreaga arhitectură organizațională a sectorului public din România, în speță modul în care se desfășoară achizițiile”.

„Sunt foarte multe riscuri asociate fraudării proiectelor și activităților incluse în PNRR”

„La nivel de legislație, stăm destul de bine, la nivel de aplicabilitate, este un deficit foarte mare de cunoaștere, o dorință foarte mare de îmbogățire rapidă a unor persoane sau cercuri de influență și de interese care au acaparat, în mare parte, deciziile la momentul respectiv, dacă vorbim de situația pandemică.

De aceea, spuneam că sunt foarte multe riscuri asociate fraudării proiectelor și activităților incluse în PNRR și aici ar trebui să fie un cadru clar de reglementare asupra modului de verificare pentru fiecare proiect și jalon îndeplinit și asupra modului în care s-au cheltuit fondurile, eficiența, eficacitatea, utilitatea, economicitatea în zona respectivă.

Sunt și anumite breșe de control sau o ineficiență a controlorilor interni în cadrul organizației ca primă linie de apărare. Noi numim controlul intern prima linie de apărare în cadrul organizației.

De foarte multe ori, atât controlul intern, cât și auditorii interni se feresc să verifice achizițiile, pentru că este principala problemă cu care se pot confrunta și, de ce nu recunoaștem, sunt ingerințe la nivel de management, ingerințe la nivel politic și sunt foarte multe contracte cu dedicație”, explică președintele INCIR.

„De foarte multe ori, citind caietul de sarcini, condițiile specifice, poți intui, eventual, cine ar fi beneficiarul”

Cosmin Șerbănescu susține că tot ceea ce ține de cheltuirea banilor publici trebuie să fie verificat cu consecvență, cu perseverență și cu celeritate și de Curtea de Conturi, despre care afirmă că are un rol extrem de important în ceea ce înseamnă cheltuirea fondurilor publice.

„Nu mai vorbim de pandemie, când ați văzut tot felul de firme obscure, multe contracte cu dedicație, vădit tendențios redactate, preferențial acordate unor firme pe clientelă politică sau pe interese de grup transpartinice. Și nu în ultimul rând, exploatând niște breșe de control intern și cu complicitatea sau cu supervizarea managerială, dar, de ce nu, trebuie să recunoaștem și printr-un control destul de slab efectuat de Curtea de Conturi.

Pentru că tot ce înseamnă cheltuirea banilor publici trebuie să fie verificat cu consecvență, cu perseverență și cu celeritate și de Curtea de Conturi. Din această perspectivă are un rol foarte important în a evolua modul în care funcționează sistemul de control intern și modul în care sunt cheltuite fondurile publice, pentru că este în interesul nostru comun.

Altfel, se va genera un risc sistemic care va paraliza întreaga arhitectură organizațională a sectorului public din România, în speță modul în care se desfășoară achizițiile”, conchide Cosmin Șerbănescu, președintele Institutului Național de Control Intern.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | „Pandemia” de achiziții din perioada COVID, sub lupă. „Vor aduce multe aspecte legate de fraudarea acestor fonduri”

EXCLUSIV | Parchetul European a cerut Comisiei Europene toate documentele privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, inclusiv cele secretizate. Ursula von der Leyen ar urma să fie audiată – surse

EXCLUSIV | CE nu a dat nici Curții de Conturi Europene discuțiile purtate de Ursula von der Leyen cu directorul Pfizer. Cum văd doi europarlamentari încălcarea procedurii la negocierile pentru cea mai mare achiziție de vaccinuri anti-COVID

EXCLUSIV | DNA vrea să afle de la Comisia Europeană de ce România a achiziționat vaccinuri cât pentru 10 ani de pandemie (Surse) 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Frumoasa iubită a fotbalistului din naționala României își etalează geanta de 3.000 de euro, dar bagă motorină de 199,97 lei
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Nimeni nu știe cine a creat aceste arme letale de vânat mamuți