Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Primele imagini cu barca răsturnată în Mureş. Ambarcațiunea a fost găsită la patru kilometri de locul accidentului în care un copil a murit

VIDEO | Primele imagini cu barca răsturnată în Mureş. Ambarcațiunea a fost găsită la patru kilometri de locul accidentului în care un copil a murit

Elena Popescu

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat duminică seară, în zona localității Periam Port, în râul Mureș.Opt persoane au fost găsite, însă patru sunt încă dispărute.

Căutările continuă pentru găsirea celor patru persoane dispărute după accidentul în care un copil de trei ani a murit. În ambarcaţiune erau 12 oameni, dintre care 6 copii. Unii au reuşit să se agaţe de crengile unor copaci şi s-au salvat, alţii au fost traşi însă de curenţii puternici. Zeci de salvatori sunt acum la faţa locului şi încearcă să-i găsească pe cei dispăruţi.

Barca a fost găsită la 4 kilometri distanţă faţă de locul în care s-a scufundat seara trecută.

În continuare, un tată şi cei doi copii ai săi, precum şi un tânăr de 27 de ani sunt dispăruţi. Cele trei familii voiau să ajungă în localitatea Periam de pe celălalt mal al râului. Ancheta a scos la iveală foarte multe nereguli.

Bărbatul care conducea barca scufundată în râul Mureş a fost reţinut pentru ucidere din culpă

Bărbatul care conducea barca scufundată în râul Mureş a fost reţinut pentru ucidere din culpă. Tânărul în vârstă de 33 de ani nu are certificat de conducător al ambarcaţiunii şi, mai mult, se afla sub influenţa băuturilor alcool momentul accidentului.

Potrivit poliţiştilor, acesta avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit ISU Arad, în barca ce s-a răsturnat se aflau 6 adulţi şi 6 copii. 8 dintre aceştia s-au salvat imediat: 3 copii şi 3 adulţi din judeţul Arad şi un adult şi un copil din judeţul Timiş.

”În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20.40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureș (Periam Port- Jud. Timiș) spre malul drept (Jud. Arad), în extravilanul localității Semlac, cu o barcă din lemn.

În ambarcațiune, din extravilanul localității Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore și 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal ambarcațiunea s-a scufundat. În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutați un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac si doi copii minori, din Nădlac. Din cercetări a reieșit că bărbatul care conducea nu deține certificat de conducător al ambarcațiunii, iar ambarcațiunea nu este înmatriculată.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Cum ar fi acționat Alexandru Toader, FIUL fostului ministru al Justiției, cu studentele. Procurorii descriu un tipar REPETAT
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Escrocherie INCREDIBILĂ! Cinci angajați ai unei loterii au aflat numerele norocoase. Ce a URMAT
Click
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea! Cine i-ar fi furat gențile mamei sale în valoare de zeci de mii de euro?
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Un nou studiu amplu identifică noi ținte terapeutice potențiale pentru cel mai frecvent tip de cancer colorectal
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic