Un nou accident feroviar s-a produs în aceeași stație unde un tren de călători a lovit un marfar în luna martie

Un nou accident feroviar s-a produs în aceeași stație unde un tren de călători a lovit un marfar în luna martie
Foto: Clubferoviar.ro
Publicat: 05/07/2023, 15:11

Un nou accident feroviar s-a produs în stația Roșiori Nord, aceeași stație unde în luna martie un tren de călători a lovit un tren de marfă.

O locomotivă a CFR Călători, încercând manevra de regarare, s-a izbit violent într-o altă locomotivă a unui operator feroviar privat. Cel din urmă a deraiat, ajungând pe marginea şinelor, potrivit unui comunicat CFR.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită iar circulaţia nu a fost afectată.

”Referitor la incidentul feroviar de astăzi – 5 iulie 2023, din staţia Roşiori Nord, în jurul orei 11:00, pentru analizarea cauzelor producerii acestuia se constituie o comisie de cercetare formată din autorităţi legale competente, iar CFR Călători demarează o cercetare internă”, se arată în comunicatul emis de CFR Călători.

”În urma impactului, personalul feroviar nu a fost rănit. Circulaţia trenurilor în zonă nu este afectată”, precizează CFR Călători.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×