Prima pagină » Actualitate » SUTE de zboruri anulate din cauza grevei personalului de pe aeroporturile italiene

SUTE de zboruri anulate din cauza grevei personalului de pe aeroporturile italiene

SUTE de zboruri anulate din cauza grevei personalului de pe aeroporturile italiene

O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene a dus azi la anularea a sute de zboruri şi afectează deplasările a mii de călători, scrie agerpres.ro. Angajaţii de la sol au întrerupt lucrul la ora locală 10 şi nu îşi vor relua activitatea până la ora 18, iar piloţii şi însoţitorii de zbor de la compania aeriană Vueling și cei ai companiei Malta Air, care operează unele zboruri ale Ryanair, sunt şi ei în grevă între orele 12 şi 16.

Asociaţia consumatorilor Codacons speune că au fost deja anulate aproape 1000 de curse aeriene, cu un total de circa 25.000 de pasageri care au fost afectați de mișcarea de protest.

Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, o cursă Wizz Air care ar fi trebuit să decoleze de la București la ora 15.10 aflându-se printre ele, iar alte 150 în total pe cele două aeroporturi din Milano – Linate şi Malpensa. La Fiumicino, principalul aeroport care deserveşte Roma, sunt anulate 200 de zboruri, spre destinaţii cum ar fi Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania.

Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne şi internaţionale.

Greviştii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, cel vechi fiind expirat de şase ani. Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de „înțelegere, pentru a nu face rău altor milioane de lucrători şi turişti.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: Traficul aerian către și dinspre Berlin, afectat de greva angajaților Aeroportului Brandeburg: „Vor fi întârzieri mari și anulări de zboruri”

Grevă a controlorilor de trafic aerian din Franța, timp de două zile. Vor fi asigurate doar jumătate din zborurile prevăzute

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani