VIDEO | Hartmann: Occidentul a falsificat noțiunea de spiritualitate. Patriarhul Daniel este un om TRIMIS

Publicat: 17/07/2023, 23:54
Actualizat: 18/07/2023, 15:26

H. D. Hartmann, analist politic, profiler, jurnalist, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că religia este severă, iar spiritualitatea este superficială. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Patriarhul Daniel este făcut monarh la propunerea lui Cleopa sub Nicolae Ceaușescu, sub o dictatură unde toate mănăstirile erau închise. După ce face un liceu, după ce face o facultate, după ce face un doctorat, după ce face enorm de multe lucruri laice, dorește să devină călugăr.

În limbajul religios înseamnă predestinare, în meseria mea înseamnă premeditare. Omul este trimis, l-a găsit pe Dumnezeu. Ca Părintele Cleopa să-ți fie naș monahal înseamnă să ai aprobări serioase de la Dumnezeu. El vine dintr-o școală ortodoxă care era, dintr-un punct de vedere, plăcută oricărui regim.

Patriarhul Daniel este un tip fundamentalist din punct de vedere al egoismului. Puterea lui este al lui. Patriarhul Daniel este și monarh absolut. În primul rând, ca să-și construiască Catedrala Neamului, actualul patriarh a trebuit să adune bani, mulți bani. 

În Occident, bisericile sunt goale. O să se întâmple acest lucru și în România, la un moment dat, pentru că noi am distrus relația fundamentală între om și spiritualitate, nu între om și religie. Occidentul a falsificat noțiunea de spiritualitate.

Credința în Dumnezeu este un lucru greu, sever, iar spiritualitatea este o apă dulce. Catedrala este construită la nivel grandios, faraonic. Patriarhul a reușit să scoată ortodoxia din sărăcia lucie. Patriarhul Daniel vrea putere și să o mențină. Patriarhul are capacitatea de a menține diplomația.

Religia este severă, spiritualitatea este superficială. Patriarhul așteaptă moartea pentru a negocia dincolo. Credința în Dumnezeu nu este un fenomen ușor”, a spus H. D. Hartmann.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic a împlinit 5 ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cum i-a dat Mihai Albu vestea fiicei lui că are cancer: ”Am încercat să țin...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
×