Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme neobișnuită în ultima lună a verii

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme neobișnuită în ultima lună a verii
Publicat: 03/08/2023, 09:32

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. În ultima lună a verii, vremea va fi neobișnuită, cu temperaturi extreme, aleternând cu perioade de răcoare, chiar frig în unele zone ale țării.

BANAT

Pe parcursul primei săptămâni vor fi alternanțe termice importante, cu zile (1, 3 și 5 august) caracterizate de vreme călduroasă, temperaturi maxime în medie de 31…34 de grade), caniculă în intensificare pe 4 august (în general 35…37 de grade) și zile cu temperaturi mai ponderate, de 27…29 de grade.

Aceleași oscilații vor fi și în privința valorilor minime, cu nopți în care temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade în mare parte a regiunii, (4/5 și 5/6 august), dar și perioade cu minime de 14…16 grade, în medie. Pentru a doua săptămână, cu precădere la începutul acesteia, sunt estimate valori posibil ușor sub normele lunii august, de 24…28 de grade ziua și 12…15 grade noaptea, mediat regional, mai ridicate în jurul datei de 11 august.

În primele zile ale intervalului și din nou spre finalul acestuia, pe spații mici se vor semnala averse în general slabe, însă în perioada 5 – 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local ușor excedentar.

CRIȘANA

Prima săptămână va fi caracterizată de alternanțe termice semnificative, zile foarte calde (3 și 5 august) și caniculă în intensificare pe 4 august (când în medie vor fi 35…37 de grade) și zile (în special cea de 2 august) cu temperaturi mai ponderate, de 25…28 de grade. Aceleași oscilații vor fi și în privința valorilor minime, cu nopți mai calde în care local
temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade (4 – 6 august), dar și perioade cu minime de 14…16 grade, în medie.

Pentru a doua săptămână, cu precădere în primele zile, sunt estimate valori ușor sub normele lunii august, respectiv maxime de 24…27 de grade și minime de 11…14 grade, mediat regional, posibil mai ridicate în 10 – 11 august. În primele zile ale intervalului și din nou spre finalul aestuia, pe alocuri se vor semnala averse slabe sau moderate cantitativ, însă în perioada 5 – 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că regimul pluviometric poate fi local excedentar.

TRANSILVANIA

În perioada 3 – 6 august vremea va fi călduroasă, local chiar caniculară (cu precădere pe 4 august), cu valori medii de 32…35 de grade ziua și 15…18 grade noaptea (ușor mai mici în zonele depresionare). În restul perioadei de referință, temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 24…28 de grade și minime de 12…16 grade, fiind posibile valori (atât maxime, cât și minime) chiar mai coborâte în intervalul 7 – 8 august.

Va ploua local în primele zile și spre finalul intervalului, iar în perioada 7 – 8 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că local regimul pluviometric va fi excendentar.

MARAMUREȘ

În perioada 3 – 6 august, vremea va fi călduroasă, cu valori medii diurne de 30…32 de grade, chiar mai ridicate în 4 august când în vestul regiunii va fi caniculă și nocturne de 16…19 grade. În restul intervalului de referință, temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 25…28 de grade și minime de 13…16 grade, iar cea de-a doua săptămână este posibil să debuteze cu vreme răcoroasă.

Va ploua local în primele zile și spre finalul intervalului, iar în perioada 5 – 7 august instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că în ansamblu regimul pluviometric va fi excendentar.

MOLDOVA

În prima săptămână, valorile termice vor fi în creștere, astfel că în perioada 3 – 6 august vremea va fi călduroasă, cu valori medii ale maximelor de 30…33 de grade, iar în 4 august local va fi caniculă (35…37 de grade); în aceeași perioadă vor fi și minime termice ridicate de 17…20 de grade.

În restul intervalului de referință temperaturile vor fi mult mai ponderate, cu maxime de 25…28 de grade și minime de 14…16 grade, fiind posibile valori (atât maxime, cât și minime) chiar mai coborâte în jurul datei de 8 august.

În primele zile, dar și în perioada 7 – 8 august instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar fenomenele asociate acesteia vor fi frecvente și intense, astfel că local, mai ales în nordul regiunii, regimul pluviometric va fi ușor excendentar.

DOBROGEA

În mare parte a intervalului de referință, vremea va fi călduroasă în partea continentală a regiunii, unde în perioada 2-6 august temperaturile maxime vor fi în medie de 32…34 de grade, iar minimele, mediate regional pe toată perioada, vor fi de 17…19 grade (o ușoară răcorire a vremii se poate resimți în jurul datei de 8 august). Pe litoral, regimul termic al celor două săptămâni va fi unul agreabil, cu valori diurne în medie de 28…30 de grade și nocturne de 20…22 de grade.

Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi la începutul intervalului, apoi în perioada 7-8 august și în jurul datei de 12 august, în special în partea continentală a regiunii, pe litoral probabilitatea de ploaie fiind în general redusă (averse și oraje urmând a se semnala în noaptea de 31 iulie/1 august și în prima parte a zilei de 1 august).

MUNTENIA

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, cu precădere în zona de câmpie si se estimează valori diurne de 29…32 de grade și nocturne de 16…19 grade, mediat regional, iar în perioada 3 – 6 august local va fi caniculă, în intensificare în data de 4 august (maxime în medie de 34…38 de grade). Valori termice mai ponderate, în special în zona
deluroasă, vor fi posibile în perioada 7 – 8 august. Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi local la începutul intervalului, apoi în perioada 7 – 8 august, iar estimările indică o probabilitate în creștere și pentru 12-13 august.

OLTENIA

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, cu precădere în sudul regiunii, cu valori diurne de 29…32 de grade și nocturne de 16…20 de grade, mediat regional, iar în perioada 3 – 6 august local va fi caniculă, în intensificare pe 4 august (maxime în medie de 34…38 de grade). Valori termice mai ponderate vor fi posibile în perioada 7 – 8 august, când
sunt estimate temperaturi maxime în medie de 27…29 de grade.

Fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi mai frecvente și mai intense în perioada 6 – 8 august și vor fi posibile și la sfârșitul intervalului de referință, iar în primele zile aversele se vor semnala pe spații mici.

LA MUNTE

Pe parcursul primei săptămâni, temperaturile vor fi în creștere, vremea devenind foarte caldă în perioada 3 – 6 august când media maximelor va fi de 22…28 de grade, iar a minimelor de 12…16 grade. Estimările prognostice indică o vreme răcoroasă, în special la altitudini mari, în perioada 7 – 8 august.

Averse pe arii relativ extinse vor fi la începutul intervalului, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat între 5 și 8 august, la început în masivele vestice, apoi în cea mai mare parte a zonei montane. Fenomene convective sunt estimate și pentru ultimele zile (12-13 august).

Foto: Shutterstock

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Locul în care multă lume gafează fără să știe. Care sunt normele de comportament
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu