Prima pagină » Actualitate » Alina, fata ucisă la Mangalia, viață de COȘMAR. Părăsită de mamă și bătută de tată, a găsit ajutor la un om de afaceri: „Visa să fie asistentă”

Alina, fata ucisă la Mangalia, viață de COȘMAR. Părăsită de mamă și bătută de tată, a găsit ajutor la un om de afaceri: „Visa să fie asistentă”

Alina, fata ucisă la Mangalia, viață de COȘMAR. Părăsită de mamă și bătută de tată, a găsit ajutor la un om de afaceri: „Visa să fie asistentă”
Ea este Alina, fata din Vaslui omorâtă și desfigurată de cea mai bună prietenă

Alina, fata care ar fi fost ucisă cu sânge rece tocmai de prietena ei cea mai bună, a avut o viață foarte grea. Tatăl ei, consumator de alcool, o bătea constant pe ea și pe frații ei. Acesta este și motivul pentru care mama adolescentei a fugit de acasă cu cel mai mic dintre cei cinci frați. Soarta i-a surâs când un om de afaceri sin Vaslui i-a aflat povestea.

Un suflet chinuit pe pământ. Acesta ar fi putea fi rezumatul vieții Alinei, fata de doar 18 ani care a fost găsită moartă sub o bancă din Mangalia. (Citește mai multe informații aici…)

Ea este Alina, fata din Vaslui omorâtă și desfigurată de cea mai bună prietenă. „Nu meritai ca viața să fie așa nedreaptă cu tine”

Ea este Alina, fata din Vaslui omorâtă și desfigurată de cea mai bună prietenă. „Nu meritai ca viața să fie așa nedreaptă cu tine”

„Sunt momente greu de înțeles. Doar în sufletul nostru se simte adevărata durere prin care trecem mereu”

Povestea Alinei a ajuns și în presa locală din Vaslui. Ea visa să își continue studiile și să „își facă un viitor cât de cât”.

„Noi nu am știut ce sunt acelea sărbători. De foarte multe ori dormeam pe afară, pe unde apucam, plânși și nemâncați, am făcut foamea mulți ani la rând. Până acum trei ani, când el (n.r. tatăl fetei) a făcut cel mai mare scandal cu bătăi, nu am mai suportat. Am vorbit și cu mama și am încercat să căutăm soluții să plecăm. Mama și cu sora mea mai mică au reușit să plece de lângă tata, dar eu am rămas, pentru că nu voiam să mă mut, din nou, de la școală. (…) Sunt momente greu de înțeles. Doar în sufletul nostru se simte adevărata durere prin care trecem mereu. Eu am vrut mereu să merg la școală, să ajung la liceu și să reușesc să îmi fac un viitor cât de cât. De foarte multe ori nu aveam ce să mănânc și chiar dacă aveam ceva acolo, nu puteam să mănânc pentru că mă ținea pe afară, dormeam pe unde apucam pe afară, iar dimineața mă duceam la școală nehrănită și obosită. Ajunsesem într-un punct în care nu mai rezistam.

Într-o noapte, a început să mă bată foarte tare, m-a dat cu capul de pereți, iar, într-un moment de pauză al lui, am încercat să sun pe mama. (…)Plângând, l-am rugat să nu mă mai bată, că nu mai rezist așa, dar el parcă nu a auzit. S-a înfuriat mai tare, a început să mă bată mai tare, mi-a tras două palme, am amețit și când mi-am revenit puțin a început să mă dea cu capul de pereți. Tremurând și plină de dureri, i-am zis că trebuie să merg la toaletă. Nu voia să mă lase. Am insistat că am nevoie la toaletă. (…) Am prins curaj, el fiind la aproximativ 2 metri distanță, m-am strecurat pe lângă el și în fugă am plecat de acasă. Nu m-a prins, mi-au sărit și papucii din picioare și căciula care o aveam în cap, mă mir și acum cum de am reușit să fug … dar nu m-am oprit până nu m-am simțit în siguranță”, povestea Alina pentru vremeanoua.

Ea este Alina, fata din Vaslui omorâtă și desfigurată de cea mai bună prietenă

Ea este Alina, fata din Vaslui omorâtă și desfigurată de cea mai bună prietenă

„Era o fetiţă vulnerabilă”

Povestea Alinei l-a impresionat pe Ionel Sandu, un om de afaceri din Vaslui. După ce a cunoscut-o, fata a devenit copilul lui de suflet, căci o ajuta cu bani pentru a-și continua studiile.

„Dacă aş putea să fac un mic rezumat la tot ce înseamnă relaţia noastră cu Alina, aş putea spune că acum trei ani am văzut în presă articolul, un articol foarte greu de dus pentru un părinte. Alina trebuia să aleagă între a abandona şcoala şi a merge mai departe, între a merge la un centru de plasament sau a merge nu ştiu unde, a rămâne în sat la tatăl ei sau la mătuşa. Atunci am hotărât, fără să stăm prea mult pe gânduri să o susţinem.

Am luat legătura cu cotidianul respectiv, Vremea nouă, şi am dus discuţia mai departe cu redactorul, mijlocind întâlnirea dintre mine şi Alina şi chiar mătuşa ei. În acea discuţie, am convenit ca până termină liceul, noi, firma Radical Grup şi eu personal din banii mei să o susţin lună de lună. Şi asta s-a şi întâmplat.

În fiecare lună când îi dădeam bănuţii, aveam câte o discuţie părintească, legată de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, legată de anturaje, de consumul de droguri, proxenetism, ştiind că ea este o fetiţă vulnerabilă”, a spus omul de afaceri Ionel Sandu, la Antena 3.

„Voia să ajungă asistentă, să aibă banii ei”

„Era o fată foarte serioasă, pentru că fără să îi cerem noi la fiecare sfârşit de an, venea cu carnetul de note. Asta a fost cea mai bună răsplată a noastră. Avea note foarte bune pentru un copil venit din mediul rural.

Aşa cum am spus, lună de lună îi dădeam nişte bănuţi, undeva la 700 de lei, care erau bani pentru cămin, plus îi dădeam 300 de lei pentru hăinuţe şi ce mai avea ea nevoie.

Voia să ajungă asistentă, să ajungă cât mai repede la bănuţii ei, să aibă ceva care să îi asigure un trai decent”, a continuat afaceristul din Vaslui.

Prietena cea mai bună, Loredana, principalul suspect în acest caz de omor

Trupul Alinei a fost găsit fără suflare, sub o bancă din Mangalia. Venise la mare pentru a lucra, împreună cu cea mai bună prietenă a ei, Loredana. Aceasta din urmă se pare că ar fi fost chiar „călăul” tinerei care avea toată viața înainte.

Un pescar din Mangalia a descoperit cadavrul fetei, duminică dimineața. Spune că „era chircită sub o bancă”, iar „fața nu i se mai cunoștea, avea înțepături la gât”. (Detalii suplimentare puteți citi aici…)

„Pe la cinci şi un sfert mă duceam la pescuit şi trecând pe aici, că stau aproape, am crezut iniţial că este un câine. Când am văzut că este o fiinţă umană am încercat să o trezesc. Am dat să o trezesc, nu a mişcat deloc. Am cerut ajutor la doi băieţi din parcare, eram speriat. (…) Au sunat la Poliţie, a venit repede Salvarea.

Fata era chircită sub bancă (…), era înghesuită acolo, faţa ei era desfigurată total, nu se mai cunoştea nimic. M-a apucat plânsul. (…) Avea părul creţ, negru, brunetă. Am intrat într-o spaimă …, nu avea faţă deloc, era bătută faţa ca să nu se cunoască, avea la gât, undeva, înţepături (…). Când au venit legiştii, au constatat că era moartă de cinci ore. Era moartă. La miezul nopţii nu umblă nimeni pe aici”, le-a spus bărbatul jurnaliştilor din presa locală din Constanța.

Venise la mare pentru a se distra și a munci, alături de prietena cea mai bună

Poliţiştii au reușit, însă, să stabilească cine este victima. Au aflat că venise la mare alături de cea mai bună prietenă, ambele fiind cazate la un hotel din Mangalia, unde lucrau în perioada verii. Aceasta din urmă a fost dusă la audieri.

Din datele existente până acum, cele două s-ar fi certat, sâmbătă seara, pentru că Alina îşi înşela iubitul, iar cea mai bună prietenă a ei trebuia să mintă pentru ea.

Duminică dimineață, vasluianca de 18 ani a fost găsită fără suflare, sub o bancă, într-un parc din Mangalia.

Loredana, prietena cea mai bună a Alinei, principalul suspect de crimă

Loredana, prietena cea mai bună a Alinei, principalul suspect de crimă

„Drum lin spre îngeri, minune de fată”

Acum, apropiații fetei sunt în stare de șoc. Mai multe persoane au scris mesaje de condoleanțe pe pagina de Facebook a Alinei.

„Drum lin spre îngeri, fetiță cu suflet frumos, nu meritai ca viața să fie așa nedreaptă cu tine, sincere condoleanțe familiei”, a scris Gina.

„Drum lin spre îngeri, minune de fată!”, a comentat şi Cristina.

Sursa foto: Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Caz șocant în Olt! Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină cu un copil înăuntru
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
Fiul lui Nicolae Guță, condamnat cu executare! A leșinat la volanul BMW-ului după 2 fumuri dintr-o țigară 'dubioasă'. Judecătorii nu l-au mai iertat!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!