Prima pagină » Actualitate » Ligia Deca, MESAJ la început de an școlar: „Trăiesc emoţia în două ipostaze, de mamă şi de ministru al Educaţiei”

Ligia Deca, MESAJ la început de an școlar: „Trăiesc emoţia în două ipostaze, de mamă şi de ministru al Educaţiei”

Ligia Deca, MESAJ la început de an școlar: „Trăiesc emoţia în două ipostaze, de mamă şi de ministru al Educaţiei”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis duminică – printr-un mesaj postat pe Facebook – un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar, pe 11 septembrie.

„Trăiesc emoția acestui început de an școlar în două ipostaze: aceea de mamă și aceea de ministru al educației. Școala este locul creșterii copiilor noștri, al descoperirii, al învățării și al prieteniei. Vă îndemn să le fim, împreună, sprijin și sursă de echilibru – atât pentru succesul școlar, cât și pentru binele lor emoțional. Vă doresc tuturor un an școlar bun! Cu reușite pe măsura muncii depuse și cu încredere că putem reda școlii locul pe care îl merită! Împreună, școală și familie, prin comunicare onestă și sprijin reciproc, vom crește viitori adulți responsabili, demni, empatici și pregătiți să facă față oricăror provocări!”, a scris Ligia Deca, pe rețeaua de socializare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
NEWS ALERT. A fost CUTREMUR ÎN ROMÂNIA la primele ore ale dimineții! L-ai simțit?!
Digi24
25 de ani de la 11 septembrie. Povestea „roșcatului” Abu Musab al-Suri: omul care l-a creat pe Bin Laden și a inspirat jihadul global
Cancan.ro
Armina și Marcel și-au dat arama pe față la Insula Iubirii 2026. Producătorii i-au trimis acasă INSTANT
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Adevarul
România anului 2026, cu practici de Evul Mediu: fete de 11-14 ani încă sunt împinse de părinți spre căsătorie
Mediafax
Pericolul ascuns în conservele de casă. De ce borcanele nu trebuie sterilizate niciodată „după ochi”
Click
Zi mare pentru unul dintre nativi! Această zodie beneficiază de ajutorul divinității și primește vești nemaipomenite
Digi24
Toate modurile în care Vladimir Putin ar putea ataca Marea Britanie sau alte țări din Europa cu consecințe devastatoare
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Dacia renunță la un model care trebuia lansat în 2027. Constructorul își schimbă prioritățile
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
O sursă ascunsă de durere cronică s-ar putea ascunde în interiorul craniului
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie