Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Gen. (R.) Eugen Bădălan: „În război NU se consumă doar arme, ci și oameni. Nu știu ce se va întâmpla în Ucraina”

Gen. (R.) Eugen Bădălan: „În război NU se consumă doar arme, ci și oameni. Nu știu ce se va întâmpla în Ucraina”

Gen. (R.) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că nu știe ce se va întâmpla în Ucraina când va rămâne fără resursă umană. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Eu îmi pun foarte des întrebarea, dacă oficialii ucraineni sunt așa aroganți și obraznici, în condițiile în care ei sunt cu spatele la zid și cu mâna întinsă, Ce s-ar întâmpla dacă ei câștigă acest război? Care va fi atitudinea lor față de noi, cei care i-am ajutat?

Lumea începe să se trezească. Ați observat dacă Biroul Internațional Zelenski era primit cu brațele deschise și primea la scenă deschisă peste tot, a început fie refuzat când dorește să ia cuvântul. Eu ridic o altă problemă pe care am văzut că niciodată analiștii nu o ridică.

Între resursele care se consumă la război, pentru că se consumă arme, muniții, se consumă și oameni. Dacă Occidentul ajută Ucraina cu arme și muniții, în momentul în care Ucraina va începe să ducă lipsă de resursă umană, ce se va întâmpla atunci? Armele pot fi înlocuite”, a mai menționat gen. (R.) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, în emisiunea „Marius Tucă Show”.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea