Prima pagină » Actualitate » OMS: „Situația din Fâșia Gaza devine incontrolabilă” / Peste 3000 de morți și mai bine de 11.000 de răniți

OMS: „Situația din Fâșia Gaza devine incontrolabilă” / Peste 3000 de morți și mai bine de 11.000 de răniți

OMS: „Situația din Fâșia Gaza devine incontrolabilă” / Peste 3000 de morți și mai bine de 11.000 de răniți

Situaţia din Fâşia Gaza „devine incontrolabilă” din cauza lipsei ajutorului umanitar care nu poate fi livrat poporului palestinian, a declarat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„În fiecare secundă în care aşteptăm ajutor medical, pierdem vieţi”, a scris pe X Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Ajutoarele medicale, blocate de patru zile

Șeful OMS arată că, de patru zile, ajutoarele medicale sunt blocate la frontiera dintre Egipt şi Gaza, Israelul impunând o blocadă totală asupra Fâșiei.

„Avem nevoie de acces imediat pentru a începe să livrăm aceste produse vitale”, a insistat Tedros.

De zile întregi, tone de ajutoare sunt blocate în deşertul Sinai, în timp ce punctul de trecere a frontierei de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, este închis după bombardamentele puternice din această săptămână.

Statele Unite susțin că lucrează la o mediere, dar israelienii şi egiptenii nu s-au pus de acord asupra garanţiilor de securitate pe care le cer în Rafah.

„Avem nevoie de o încetare a violenţei de ambele părţi”, a insistat directorul general al OMS.

Fâşia Gaza se confruntă cu o criză umanitară fără precedent.

Peste 3000 de oameni au murit și 11.000 au fost răniți în atacurile declanșate de Israel ca răzbunare după lovitura Hamas din 7 octombrie. Cifrele sunt furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, potrivit Sky News.

De asemenea, au avut loc 115 atacuri asupra unităților de sănătate din Fâșia Gaza.

Reprezentanții OMS au purtat discuții în Egipt pentru a încerca să-i convingă pe factorii de decizie să permită trecerea ajutorului umanitar prin punctul Rafah cât mai curând posibil.

Palestinienii, fără apă potabilă

În paralel, preocupările cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă în Gaza sunt „mari”.

În cea mai recentă actualizare a situației, agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) a susținut că apa rămâne o „problemă cheie” în Gaza și că „oamenii vor începe să moară” fără ea.

„Preocupările cu privire la deshidratare și bolile transmise de apă sunt mari, având în vedere colapsul serviciilor de apă și canalizare”, se arată în comunicatul UNRWA.

Luni, a fost închisă ultima uzină de desalinizare din Gaza, ceea ce înseamnă că apa de mare nu mai poate fi transformată în apă dulce.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”