Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila confirmă GÂNDUL. Suma uriașă plătită de România pentru 35 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. „N-am fost întrebat”

Alexandru Rafila confirmă GÂNDUL. Suma uriașă plătită de România pentru 35 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. „N-am fost întrebat”

Alexandru Rafila confirmă GÂNDUL. Suma uriașă plătită de România pentru 35 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. „N-am fost întrebat”

Sub titlul „EXCLUSIV | România mai are de luat 29 de milioane de doze de vaccin anti-COVID în 2023. Câți bani s-au dat până acum pe vaccinurile din pandemie”, GÂNDUL publica în luna mai un articol despre „cartoful fierbinte” din timpul pandemiei – achiziția de vaccinuri anti-Covid. La șase luni distanță vine și confirmarea oficială, din partea ministrului Alexandru Rafila.

Țara noastră a plătit 2,5 miliarde de lei pentru 35 de milioane de doze.

10 milioane de doze de vaccinuri, distruse

Acum, procurorii anticorupție anchetează această afacere. În context, a fost solicitată ridicarea imunității pentru trei politicieni aflați în funcții publice la momentul respectiv și direct implicați în poveste – Florin Cîțu (ex-premier), Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ultimii doi, foști miniștri ai Sănătății.

Sâmbătă, 25 noiembrie, actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit într-o conferință de presă despre acest subiect. El a explicat că un număr de 35 de milioane de doze de vaccin au fost furnizate României, dintre cele circa 80 de milioane comandate.

„Dintre cele 35 de milioane, circa 10 milioane sunt vaccinuri care au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat. Mai există încă în unităţile sanitare două milioane de doze care sunt în termen de valabilitate, iar această cantitate se va completa cu încă 1,2 milioane de doze cu vaccinul în formula actuală; ştiţi bine că vaccinul se actualizează periodic.

Este vorba despre o cantitate de vaccin pentru care se plătiseră în avans banii încă din anul 2021 şi în felul ăsta se stinge contractul cu unul dintre producători.

Peste 20 de milioane de doze s-au folosit, cu precizarea că, fiind vorba, cel puţin în trecut, de flacoane multidoză, o parte dintre doze erau administrate şi o parte nu se puteau administra, pentru că durata de păstrare după deschidere a flaconului era limitată”, a spus Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, cheltuielile de distrugere nu sunt foarte mari. „Probabil că sunt de ordinul sutelor de mii de euro pentru aceste 10 milioane de doze, nu ştiu să vă spun cu exactitate.

România a plătit, în total, pentru aceste vaccinuri, pe care le-a primit, 2,5 miliarde de lei.

Există încă contractate foarte multe vaccinuri, pe care noi nu le-am mai solicitat. Am avut discuţii separate cu fiecare dintre producători, încercând să găsim soluţii amiabile. Cu unul dintre ei am reuşit să încheiem acest lucru, în sensul că nu ne va mai furniza dozele contractate. Rămânem în continuare cu ceilalţi in discuţii să găsim o soluţie, pentru că (…) suma, vă daţi seama, pentru aproximativ încă 45 de milioane de doze de vaccin este mare”, a punctat Alexandru Rafila.

Ministrul a precizat că aceste vaccinuri nu au fost plătite şi a explicat că, periodic, exista o notificare din partea Comisiei Europene, în urma căreia un stat trebuia să opteze în termen de cinci zile dacă vrea tranşa respectivă de vaccin sau nu.

Pe de altă parte, Alexandru Rafila a opinat că, în cazul achiziţiei de vaccinuri împotriva Covid-19, au fost situaţii în care putea să existe şi „un alt tip de gândire din punct de vedere medical. Eu nu am fost întrebat despre necesitățile… și nici colegii mei din zona tehnic”. Totodată, ministrul a punctat că este un dosar penal în derulare şi că nu poate face alte comentarii.

Iată și ce declara Alexandru Rafila, la Marius Tucă Show, pe marginea subiectului dozelor de vaccin anti-Covid nefolosite.

Ce scria Gândul în luna mai

„La trei ani de la izbucnirea pandemiei, procedurile și transparența achizițiilor de vaccinuri anti-COVID de către Uniunea Europeană sunt încă subiecte controversate și chiar investigate de Parchetul European, mai ales după ultimul și cel mai mare contract semnat cu compania Pfizer, pentru 1,8 miliarde de doze.

Și în România, numărul foarte mare de doze achiziționate a ridicat multe semne de întrebare, iar modalitatea în care au fost cumpărate este anchetată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție din 2021”, scria Gândul într-un articol publicat la începutul lunii mai a acestui an.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat, atunci, și câți bani a plătit țara noastră pentru dozele de vaccin anti-Covid achiziționat.

Despre ce sumă este vorba, dar și alte informații „bombă” din dosar citiți accesând link-ul următor:

EXCLUSIV | România mai are de luat 29 de milioane de doze de vaccin anti-COVID în 2023. Câți bani s-au dat până acum pe vaccinurile din pandemie

Cei 3 vizați de DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au solicitat ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu (PNL) și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu (USR) și Ioana Mihăilă (USR) în dosarul legat de achiziția vaccinurilor anti-Covid.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că în cazul lui Vlad Voiculescu – fost ministru al Sănătății – există două capete de acuzare, pentru ”abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave”.

Aceleași surse judiciare au mai precizat că, „în cazul în care ancheta continuă, ar urma să fie instituit un sechestru de aproximativ 1 miliard de euro”.

CITEȘTE ȘI:

REACȚIE PSD la anunțul DNA: În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîțu și Mihăilă FURAU!

Vlad Voiculescu, reacție la ANCHETA DNA. „Deciziile privind achiziția de vaccinuri au fost luate de premierul de la acea vreme”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!