Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Șoferița Barbie de România poartă decolteu adânc, se îmbracă în roz și conduce TIR-uri. ”Aveam un vecin care mă plimba cu camionul”

EXCLUSIV VIDEO | Șoferița Barbie de România poartă decolteu adânc, se îmbracă în roz și conduce TIR-uri. ”Aveam un vecin care mă plimba cu camionul”

Georgeta S., o șoferiță în vârstă de 35 de ani, este o apariție ieșită din tipare pe șoselele din România. Spre surprinderea celorlalți șoferi pe care îi întâlnește în drumurile sale, ea conduce un TIR. Deși are o profesie destinată bărbaților, Georgeta nu uită niciodată să fie femeie atunci când începe o zi de muncă. Are grijă să nu iasă pe ușă nearanjată și fără să poarte o ținută sexy. Ca să se simtă cât mai confortabil atunci când bate țara în lung și-n lat, și-a amenajat cabina TIR-ului în nuanța ei preferată: roz. Pe drum, îi țin companie două pisici, pe care le plimbă după ea oriunde o poartă profesia.

Când o vezi pentru prima dată, nici prin gând nu ți-ar trece cu ce se ocupă. Aranjată și îmbrăcată sexy, Georgeta pare mai degrabă o fată de oraș decât o șoferiță de TIR, profesie pe care o face de 12 ani. Recunoaște că nu a fost dintotdeauna așa cochetă.

”Când am început șoferia, m-am tuns scurt, mi-am luat haine de la bărbați, m-am îmbrăcat ca un bărbat, iar când m-am dus la încărcat, m-a strigat un băiat «Hai, colegule!». Atunci mi-am schimbat stilul. O femeie trebuie să fie femeie orice muncă face, trebuie să fie frumoasă oricând”, ni s-a destăinuit Georgeta.

Ea face furori în rândul șoferilor, care nu se așteaptă să vadă la volanul unui TIR o femeie, cu atât mai puțin una atât de sexy.

Nu de puține ori, surprinderea bărbaților  vine la pachet cu felicitări și complimente.
”Chiar săptămâna trecută, am fost la o firmă unde mi-a spus cineva că, în 11 ani de când lucrează acolo, nu a mai văzut o femeie pe TIR. Unii șoferi îmi spun că sunt frumoasă sau mă felicită pentru curaj”, ne-a spus Georgeta.

Originară din Crăciunelu de Jos, județul Alba, Georgeta și-a descoperit adevărata vocație după ce a încercat mai multe profesii, dar niciuna nu s-a lipit de ea.

”Am făcut Facultatea de Management, am terminat-o, dar după aceea nu mi-a mai plăcut. Am făcut și cursuri de hair stylist și make-up artist și nici asta nu mi-a plăcut. Ca să mă întrețin și să pot face școala, m-am angajat la tot felul de magazine. Când mi-am luat carnetul de profesionist, direct pe TIR m-am dus”, ne-a povestit Georgeta despre cum a ajuns să fie șoferiță de TIR.

Fascinația pentru mașinile de mare tonaj o are din copilărie, dar este singura din familia ei care conduce un TIR.

”Când eram mică, aveam un vecin care mă plimba cu camionul”, își amintește astăzi femeia.

”Prietenii și apropiații mi-au spus că nu este de mine”

Ea spune că unul dintre motivele pentru care s-a oprit la această profesie a fost și acela de a-l face mândru pe tatăl ei, care s-a stins din viață când ea era mică.

Georgeta nu s-a lăsat influențată de părerile celor care nu credeau că va reuși să conducă un TIR.

”Când m-am dus la avizul psihologic, mi-a zis doamna de acolo că nu o să fiu în stare să fac profesia asta. Când am început șoferia, prietenii și apropiații mi-au spus că nu este de mine, că ai să vezi că viața nu este așa roz. Atunci mi-am zis «Lasă că vă dovedesc că mi-o fac și roz, și ușoară»”, ne-a explicat Georgeta povestea din spatele culorii roz în care și-a amenajat cabina TIR-ului, atât la exterior, cât și la interior, dar în care și-a vopsit și părul acum câteva luni.

”Eu am avut ideile și familia mi-a dat o mână de ajutor. Camionul este al meu, de asta mi-am permis să fac chestia asta, nu știu dacă cineva ar fi acceptat să îi fac camionul roz”, ne-a mărturisit șoferița, care a colorat în roz până și pisicile care o însoțesc.

”Nu mă pot lăsa, este ca un drog”

Pe parcursul traseelor pe care le-a făcut prin toată țara, șoferița de TIR a avut și peripeții.

”Eu mă duc la ferme, prin noroaie, prin zăpezi. O dată m-am dus să descarc în câmp și am rămas împotmolită. Eram singură, dar am avut noroc că a venit întâmplător un bărbat cu un tractor și m-a scos”, ne-a povestit Georgeta.

Atunci când este la muncă, șoferița are doi companioni de nădejde, pisoiul Norocel și pisicuța Pisy, pe care îi iubește ca pe ochii din cap. Pe Norocel l-a salvat de la moarte. I-a ieșit în cale chiar în timp ce conducea, era rănit și înfometat și a decis să îl păstreze.

Deși a lucrat în Spania nouă ani, tot ca șoferiță de TIR, Georgeta se simte cel mai bine acasă. Cât despre profesia sa, când lucra în Spania, a avut o revelație: nu va renunța prea curând la ea.

”M-am lăsat de două ori, când am fost în Spania, dar, când vedeam câte un TIR, îmi ieșea inima din piept. Mi-am dat seama că nu mă pot lăsa, este ca un drog”, ni s-a mai destăinuit Georgeta.

CITEȘTE ȘI:

Cum arată Loredana, șoferița de TIR care întoarce toate privirile: ”Bărbații rămân fără cuvinte”

Șoferiță de TIR din România, arestată în Franța. A fost prinsă la furat de combustibil

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre donarea unui alt Patriot către Kiev: România va sprijini Ucraina, dar nu s-a pus în discuție un alt sistem
Digi24
Gwyneth Paltrow, fosta soție a solistului Coldplay, „purtător de cuvânt temporar” Astronomer, în urma scandalului cu CEO-ul companiei
Cancan.ro
Câți bani a dat Mirabela Grădinaru pe ținuta purtată în Austria? Iubita lui Niculor Dan a fost lăudată pentru apariție
Prosport.ro
Divorțul anului în lumea bună. Milionarul și prietena Soranei Cîrstea au rupt 9 ani de căsnicie
Adevarul
O „navă extraterestră ostilă” se apropie de Pământ. Ce spun cercetătorii despre obiectul interstelar controversat
Mediafax
Vești bune pentru Republica Moldova! UE a decis eliminarea tarifelor de roaming
Click
Cum a reacționat un britanic după ce a mâncat ciorbă de fasole în Brașov: „Se servește într-o pâine ridicolă”. Video
Wowbiz
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Antena 3
Preşedintele Nicuşor Dan, prima vizită externă alături de Mirabela Grădinaru şi cei doi copii: Sunt emoţii. Multe emoţii
Digi24
Kim Jong Un anunță că țara sa va înfrânge Statele Unite: „Vom deveni învingători onorabili”
Cancan.ro
Felix Baumgartner, dovada supremă de iubire. Ce i-a lăsat moștenire Mihaelei Rădulescu
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Astăzi este cunoscută de toată lumea și a fost căsătorită cu un artist de renume! Imagini rare din tinerețea ei
observatornews.ro
Capitala şi 5 judeţe intră de la ora 10.00 sub cod roşu de caniculă. Căldură extremă în jumătate de ţară
StirileKanalD
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
KanalD
Un bărbat a murit carbonizat în propria locuință, în Galați. Cum s-a produs tragedia
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Să fie aceasta noua Dacia C-Neo? Poză „SCĂPATĂ” pe internet
Descopera.ro
Istoria WRESTLINGULUI. Cea mai veche și mai simplă formă de luptă recreativă a omenirii
Capital.ro
Zi de doliu! S-a stins cel mai îndrăgit actor. Toată lumea l-a iubit: ”Avea o inimă uriașă”
Evz.ro
Posibile probleme în vacanță. Cum rezolvi necazurile în Sardinia
A1
Jennifer Lopez a ajuns în România. La ce hotel este cazată în București. Astăzi va cânta în Piața Constituției
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
Oana Zăvoranu și soțul ei, Alex Ashraf, în doliu! Ce au postat cei doi, pe rețelele de socializare?
RadioImpuls
Ce ținute a purtat Mirabela Grădinaru în Austria? Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan a întors toate privirile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Un „cimitir” antic de balene, descoperit sub un ghețar rusesc care se topește