Prima pagină » Actualitate » LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 695: Ministrul Luminița Odobescu a condamnat, la Davos, atacurile Rusiei/„Va fi rău pentru Europa”

LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 695: Ministrul Luminița Odobescu a condamnat, la Davos, atacurile Rusiei/„Va fi rău pentru Europa”

LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 695: Ministrul Luminița Odobescu a condamnat, la Davos, atacurile Rusiei/„Va fi rău pentru Europa”

Războiul din Ucraina a intrat vineri, 19 ianuarie 2024, în ziua cu numărul 695. GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină, cu care România are cea mai lungă graniță de pe flancul estic al NATO.

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat la panelul cu tema „Rusia: ce urmează?”, din cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Șefa diplomației române, la Davos

În acest context, arată un comunicat MAE, şefa diplomaţiei române a reiterat condamnarea fermă a războiului din Ucraina, reafirmând sprijinul „de neclintit” al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.

Oficialul român a condamnat atacurile ruse, „masive şi repetate”, împotriva civililor ucraineni şi a infrastructurii critice ucrainene, „care reprezintă crime de război”.

De asemenea, Odobescu a semnalat riscurile pe care aceste atacuri, mai ales cele vizând infrastructura portuară, le ridică pentru securitatea regională, respectiv pentru securitatea României.

Dezbaterea a fost moderată de profesorul Chris Miller, de la Universitatea Tufts (SUA).

La dezbatere au luat parte vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Radoslaw Tomasz Sikorski şi ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis.

Cei patru oficiali europeni au abordat în intervenţiile lor aspecte referitoare la situaţia internă, politică şi economică a Federaţiei Ruse. Au fost inventariate modalităţile practice de sprijin pentru Ucraina, precum şi opţiunile de contracarare a ameninţărilor hibride iniţiate de Rusia la adresa securităţii europene şi transatlantice.

În marja participării la lucrările Forumului Economic Mondial, ministrul Odobescu a avut o întrevedere bilaterală cu Reprezentantul Special al Statelor Unite ale Americii pentru reconstrucţia Ucrainei, Penny Pritzker, cu care a avut un schimb de opinii aprofundat privind nevoile pe termen scurt, mediu şi lung ale Kievului.

Au agreat importanţa deosebită a implicării internaţionale în procesul de reconstrucţie a Ucrainei pentru asigurarea rezilienţei şi dezvoltării economice sustenabile a statului ucrainean”, a mai transmis MAE.

„Se va termina rău pentru Europa”

Dacă Ucraina nu înfrânge Rusia, se va termina cu rău pentru Europa, a declarat ministrul de Externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, citat de Yahoo News.

El a avertizat că armata rusă ar putea încerca apoi să avanseze mai departe pe continentul european.

Şeful diplomaţiei acestui stat baltic a vorbit în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveţia, unde războiul din Ucraina a dominat dezbaterile.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a participat la eveniment pentru prima dată în aproape doi ani de conflict, căutând să obţină mai mult sprijin.

Gabrielius Landsbergis a spus că Europa „nu a reuşit să se trezească la realitate”, şi anume că ceea ce se întâmplă în Ucraina este „războiul Europei”, şi a îndemnat continentul să facă mai mult pentru a se pregăti în faţa unei posibile agresiuni a altor ţări europene de către Rusia.

„Nu există niciun scenariu în care, dacă Ucraina nu câştigă, s-ar putea termina cu bine pentru Europa. Este posibil ca Rusia să nu se limiteze doar la Ucraina” – ministrul de Externe lituanian, Gabrielius Landsbergis

Una dintre modalităţile prin care Europa poate face mai mult cu scopul de a se proteja ar fi să efectueze „achiziţii comune, ne-am putea procura lucrurile necesare pentru apărarea Europei” – „Unii dintre noi poate au crezut că depinde de altcineva să se ocupe de asta sau să facă treaba grea. Dar acesta este războiul Europei”.

Ambasadorul Franței la Moscova, convocat

Rusia l-a convocat pe ambasadorul Franţei la Ministerul de Externe, la o zi după ce Moscova a anunţat că forţele sale au ucis mercenari francezi în Ucraina.

Rusia a anunțat că forţele sale au efectuat marți, 16 ianuarie, o lovitură de precizie, în cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov, asupra unei clădiri ce găzduia „luptători străini”.

„În legătură cu distrugerea de către forţele armate ruse a unui punct de desfăşurare temporară a luptătorilor străini la Harkov, printre care se numărau câteva zeci de francezi, ambasadorul francez a fost convocat la Ministerul de Externe”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova.

Ministerul rus al Apărării a anunţat un atac asupra unui punct de staţionare pentru străini în Harkov, în timpul căruia „peste 60 de mercenari au fost ucişi şi mai mult de 20, duşi în unităţi medicale”.

La rândul său, ca reacţie la precizările Moscovei, Parisul a reamintit că „Franţa nu are mercenari nici în Ucraina şi nici în altă parte, spre deosebire de alţii. Aceasta este o nouă manipulare grosieră rusă. Nu trebuie să-i acordăm mai multă importanţă decât precedentele”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Soarele va dispărea complet! Un oraș va fi înghițit de întuneric în plină zi, pentru prima dată după 860 de ani
Digi24
O influenceriță româncă a fost arestată în Franța, după ce a furat o brățară Louis Vuitton de peste 36.000 de euro
Cancan.ro
Ea este Daniela Florea, românca de 36 de ani găsită moartă în propriul apartament. IREAL cine e principalul suspect 😲
Prosport.ro
„Gabi, te rog, nu cu un tenismen”. Ruse a recunoscut că se iubește cu numărul 48 din ATP
Adevarul
Ce se ascunde în spatele eliminării sporurilor din noua Lege a salarizării. Expert: „Aduce predictibilitate”
Mediafax
Europa se USUCĂ. România pierde peste un milion de hectare
Click
Cât de periculoasă este intervenția care le-a băgat în spital pe Antonia, Andreea Sasu și Laurette. Avertismentul medicilor
Digi24
„Mulți băieți și-au pierdut mințile”. Povestea soldatului ucrainean care a supraviețuit un an într-un adăpost săpat sub linia frontului
Cancan.ro
Cine este influencerința care a furat o brățară de peste 36.000 de euro. Vacanța din Cannes s-a sfârșit la tribunal!
Ce se întâmplă doctore
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
România a început să producă blindate. Cum arată primele Cobra II ajunse deja la Armată
Descopera.ro
Care este cel mai vechi oraș din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Cum au apărut rețelele sociale? Povestea platformelor care au schimbat modul în care comunicăm