Prima pagină » Actualitate » Dispare o companie de transport feroviar din România. În schimb, apare alta NOUĂ și Ministerul Transporturilor a spus care vor fi atribuțiile acesteia

Dispare o companie de transport feroviar din România. În schimb, apare alta NOUĂ și Ministerul Transporturilor a spus care vor fi atribuțiile acesteia

Marian Popescu
Dispare o companie de transport feroviar din România. În schimb, apare alta NOUĂ și Ministerul Transporturilor a spus care vor fi atribuțiile acesteia
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Ministerul Transporturilor a anunțat că, din acest an, statul român va avea o nouă companie de transport feroviar și alta dispare. Concret, Societatea Carpatica Feroviar va prelua activitatea CFR Marfă, operator care a acumulat datorii enorme, de aproape patru miliarde de lei.

Noua companie va fi funcțională în următoarele șase luni, iar de anul viitor va putea transporta și marfă. Potrivit proiectului de hotârâre, transportatorul va juca atât un rol strategic, cât și unul comercial, informează Știrile Pro TV.

Mai exact, în situații de criză, cum ar fi război, pandemie, cutremur sau inundații, operatorul ar putea transporta produse petroliere, armament, medicamente, aparatură medicală, corturi, cărbune sau cereale.

De altfel, pe parcursul războiului din Ucraina, CFR Marfă a jucat un rol strategic în transportul de bunuri, doar anul trecut o treime dintre vagoanele speciale ducând grâne ucrainene spre portul Constanța.

„În momentul în care are loc preluarea activității, practic, CFR Marfă se oprește, dar lucrurile sunt într-un calendar. Anul viitor vom avea o societate nouă de transport”, a precizat Ionuț Săvoiu, secretar de stat în ministerul Transporturilor.

Carpatica Feroviar va cumpăra o parte dintre vagoanele și locomotivele care aparțin CFR Marfă și va face și angajări de personal.

Specialiștii susțin că, prin înființarea unei noi companii, statul va evita un eventual faliment al CFR Marfă, după ce operatorul de stat a acumulat, de-a lungul anilor, datorii și trebuie să returneze, conform unei decizii a Comisiei Europene, un ajutor de stat de aproape patru miliarde de lei.

„Ajutorul de stat este dinamic pentru că penalitățile care ne sunt aplicate sunt aplicate continuu, nu sunt stopate penalitățile și pratic orice sumă care se plătește din plățile pe care le facem în mod direct sau din valorificare activelor, dar este o dinamică permanentă”, a declarat Daniel Apostolache, director CFR Marfă.

Operatorii privați și sindicaliștii s-au opus schimbării

Înființarea noii companii a fost criticată, însă, de operatorii privați și de sindicate, care susțin că nu se justifică înființarea unei noi societăți, cerându-i ministrului Sănătății să nu desfiinţeze CFR Marfă.

„Pentru statul român era mai important să fi rămas CFR Marfă. Să se renegocieze cu Comisia Europeană şi să putem să discutăm despre un CFR Marfă care să rămână în piaţă, fiind brandul României”, spune Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

CFR Marfă are o cotă de piaţă de doar 31,8%, 8.700 de vagoane şi 270 de locomotive funcţionale. Din cauza restricțiilor de circulație și a infrastructurii feroviare, multe trenuri care transportă bunuri merg cu 17 km/oră.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Fenomen rar în Oceanul Pacific: trei uragane și-au făcut apariția în același timp
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”