Prima pagină » Actualitate » Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani în cadrul unei ANCHETE privind o fraudă de 160.000 de euro

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani în cadrul unei ANCHETE privind o fraudă de 160.000 de euro

Oana Zvobodă
Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani în cadrul unei ANCHETE privind o fraudă de 160.000 de euro
Sursa foto: caracter ilustrativ - Profimedia

Parchetul European face percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE.

Potrivit unui comunicat al Parchetului European, percheziţiile au loc la locuinţele unui funcţionar public, trei foşti funcţionari publici şi ale altor şase persoane suspectate de implicare în activitatea infracţională, în sediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani şi la sediul celor cinci organizaţii care au primit granturile.

Douăzeci de persoane, atât suspecţi, cât şi martori, vor fi duse la audieri.

În perioada 2018 – 2021, suspecţii ar fi obţinut mai multe granturi legate de proiecte care ar fi urmat să sprijine tinerii să-şi sporească posibilităţile de angajare, să-şi facă stagii de practică.

Granturile au fost toate finanţate din Fondul Social European (FSE), iar suma totală obţinută a fost de 160.000 de euro.

Se presupune că suspecţii au depus documente cu date incorecte la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani pentru a fi eligibili pentru granturi.

Oficialii agenţiei de ocupare a forţei de muncă ar fi ajutat organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul formării profesionale să completeze cererile pentru granturi şi, în final, să beneficieze de ele.

Conform probelor, proiectele nu au fost realizate şi nu s-au desfăşurat training-urile pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor.

CITEȘTE ȘI:

MOTIVARE | Cum a desființat CAB „argumentele” lui Clotilde Armand în procesul cu ANI. Cererile primăriței de la 1, respinse ca inadmisibile

Gheorghe Dincă negociază, din pușcărie, cu cei patru copii ai săi. Cine este emisarul MONSTRULUI de la Caracal

Ministrul Alexandru RAFILA în cazul morților de la Spitalul SF. PANTELIMON: Se ajunge cu raportul la Comisia de Disciplină

RĂZBOI în Ucraina, ziua 785: Klaus Iohannis: „Trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate la nivel european de sprijin militar”

MAE, precizări despre românii blocați în Dubai. ,, Unul dintre cele două grupuri a revenit în țară”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Ștefan Radu Oprea, imagini ÎN PREMIERĂ din stagiul militar. Ce priorități are ca ministru al Apărării
Click
Rațiile militarilor români, la vânzare pe site-urile de anunțuri. Cât costă două pachete
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina