Prima pagină » Știri » SANCȚIUNI contravenţionale, în valoare totală de 32.400 Lei, după meciul Dinamo – Petrolul

SANCȚIUNI contravenţionale, în valoare totală de 32.400 Lei, după meciul Dinamo – Petrolul

Ruxandra Radulescu
SANCȚIUNI contravenţionale, în valoare totală de 32.400 Lei, după meciul Dinamo - Petrolul

Jandarmeria a anunțat, într-un comunicat, că a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.400 de lei, la finalul meciului Dinamo – Petrolul. 

Meciul Dinamo – Petrolul a avut parte de câteva momente ce au solicitat măsuri din partea jandarmilor. La sfârșitul partidei au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare totală dee 32.400 de lei.

Au fost constatate și întocmite 2 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:

– un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.400, astfel:
– 2 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;
– 2 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Subliniem faptul că, dintre acestea, o sancțiune contravențională, în valoare de 30.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

Mai facem precizarea că a fost întocmit un act de constatare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare, care a fost predat polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea luării măsurilor legale, conform competențelor.

În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„E doar carne”. Ofițerul rus ale cărui informații ar fi trimis peste 300 de soldați la moarte
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cvadrupleți născuți prematur, pregătiți de externare după trei luni de luptă pentru viață! Miracolul reușit de medicii din Brașov
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ghețarii din Elveția au pierdut aproape o cincime din volumul de gheață în ultimii cinci ani
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”