Prima pagină » Știri politice » Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN: „Sunt trei zone în care avem date că bucăți de drona au impactat solul”

Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN: „Sunt trei zone în care avem date că bucăți de drona au impactat solul”

Sursa Foto: Shutterstock

Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN, a făcut declarații joi, 25 iulie, pentru Antena 3 CNN. 

El a vorbit despre dronele rusești care au pătruns pe teritoriul României, precum și despre fragmentele acestora care au căzut în proximitatea localității Plauru.

„Am demarat căutări în teren, în proximitatea localității Plauru, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul național. Căutările sunt încă în curs, motiv pentru care nu pot furniza la acest moment detalii. Totuși, mă aștept ca în următoarele ore să putem oferi informații suplimentare pe acest subiect”, a declarat Spînu.

„Am reușit să finalizăm cercetările la un singur crater din cele trei. Sunt de la o dronă de proveniență rusească de tip Gheran 1 sau Gheran 2. Cercetările vor continua până la acoperirea întregii zone. Echipele de specialiști care investighează, care fac cercetări, sunt formate din specialiști de la MApN, dar și de la SRI și de la MAI. Este o investigație completă. Nu am în acest moment detalii despre celelalte două cratere. Sunt singur că acoperim toate zonele de interes și dacă sunt consecințe pe teritoriul național”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.

Citește și:  

Marcel CIOLACU despre fragmentele de drone rusești căzute la noi: Ca să le dobori, trebuie să tragem pe teritoriul Ucrainei 

Trei drone rusești „au trecut frontiera de stat” în România. AVERTISMENT lansat de șeful Forțelor Aeriene ucrainene

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski îl demite pe ministrul Apărării după șase luni de mandat. Decizia provoacă reacții și apeluri la proteste
Digi24
„Fără piraterie, Lavrov, doar afaceri”. Reacția Ucrainei după ce Moscova a acuzat-o de „terorism pur”
Cancan.ro
El este bărbatul care a făcut infarct, după ce a aflat că fiica lui a făcut un accident rutier. Gheorghe avea doar 45 de ani 🥲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Nuntă în familia a doi dintre cei mai bogați români. Cine sunt mirii care se căsătoresc la Iași și ce averi au părinții lor
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Gina Matache recunoaște de ce nu l-a vrut pe Radu Siffredi lângă Oana. Motivul pentru care își vede rar nepoții
Digi24
China se pregătește în secret de prăbușirea regimului Putin și schimbarea puterii la Kremlin (WSJ)
Cancan.ro
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Descopera.ro
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Care este „orașul viselor” din Europa și de ce este numit astfel?