Prima pagină » Actualitate » Cinci trenuri de călători au ÎNTÂRZIERI de până la șase ore, după ce traficul feroviar a fost închis, în judeţul Olt

Cinci trenuri de călători au ÎNTÂRZIERI de până la șase ore, după ce traficul feroviar a fost închis, în judeţul Olt

Oana Zvobodă
Cinci trenuri de călători au ÎNTÂRZIERI de până la șase ore, după ce traficul feroviar a fost închis, în judeţul Olt

Cinci trenuri de călători au întârzieri de până la șase ore, după ce traficul feroviar a fost închis pe un fir al căii ferate dintre Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, după defectarea unui tren de marfă privat. Deși traficul feroviar s-a reluat sâmbătă dimineaţă, întârzierile sunt mari. În plus, celălalt fir de circulaţie era închis pentru lucrări.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a explicat că un tren de marfă al unui operator privat s-a defectat. Astfel că, s-a închis traficul timp de câteva ore.

„Traficul feroviar a fost închis temporar, în intervalul orar 2:20 – 6:30, între staţiile Drăgăneşti Olt – Fărcaşele, pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări de tip Quick Wins) din cauza defecţiunii înregistrate la un tren privat de marfă, care aparţine GFR.

Menţionez faptul că, pentru remedierea defecţiunii la unul dintre vagoanele trenului de marfă şi retragerea întregii garnituri din linie curentă, cele 9 trenuri de călători care erau programate să tranziteze zona respectivă au staţionat până la finalizarea intervenţiilor, în gările adiacente. La ora 6.30 a fost eliberată linia şi s-a reluat traficul pe firul II, între Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele”, a precizat Oana Brânzan.

Închiderea traficului a adus întârzieri mari pentru cel puțin cinci trenuri de călători.

„Urmare închiderii accidentale de către CNCF CFR S.A. în data de 17.08.2024, între orele 2 şi 6.30, a liniei curente Drăgăneşti Olt-Fărcaşele mai multe trenuri cu circulaţie pe Magistrala 100 acumulează întârzieri cuprinse între 123 şi 361 minute. Celălalt fir de circulaţie este închis de mai mult timp pentru efectuarea de lucrări la infrastructura feroviară”, potrivit CFR Călători.

Trenurile care au acumulat întârzieri:

  • Trenul IR 1992 cu circulație în relația Arad-Craiova-Bucuresti Nord- Constanta(Mangalia) are o întârziere de 276 minute;
  • Trenul IR 1994 cu circulație în relația Craiova-Bucuresti Nord- Constanta are o întârziere de 123 minute;
  • Trenul IR 1990 cu circulație în relația Mangalia-Constanța-București Nord-Craiova-Timisoara Nord are o întârziere de 361 minute;
  • Trenul RE 9900 cu circulație în relația Craiova-Bucuresti Nord are o întârziere de 201 minute;
  • Trenul R 9381 cu circulație în relația Roșiori Nord-Craiova are o întârziere de 240 minute.

CITEȘTE ȘI:

Investiții de 6,42 MILIARDE lei pentru reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani-Dărmănești

Accident feroviar în Prahova. O dubă a fost ACROȘATĂ de tren. Șoferul a supreviețuit, încarcerat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Oamenii nu merg la închisoare și nu plătesc taxe dacă beau apă din fântâna proprie
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Cât timp câștigi cu adevărat dacă depășești viteza legală?