Prima pagină » Știri politice » Divergențe în USR în privința moțiunii de cenzură. Năsui îi răspunde Elenei Lasconi: „Eu NU susțin guvernul Ciolacu pentru că face rău României”

Divergențe în USR în privința moțiunii de cenzură. Năsui îi răspunde Elenei Lasconi: „Eu NU susțin guvernul Ciolacu pentru că face rău României”

Conflictul intern din USR ia amploare după ce președinta partidului, Elena Lasconi, a declarat că formațiunea nu trebuie să voteze moțiunea de cenzură inițiată de partidele auto-intitulate suveraniste. Lasconi a subliniat că Năsui „nu este vocea USR” și că decizia de a nu sprijini moțiunea a fost luată împreună cu grupurile parlamentare ale partidului.

În replică, Claudiu Năsui i-a răspuns, în exclusivitate pentru Gândul, că poziția sa este clară: „Eu nu susțin guvernul Ciolacu pentru că face rău României. În locul lui aș susține un guvern care să nu crească taxe, să scadă cheltuieli și să facă măcar câteva reforme”.

Deputatul USR a explicat și raționamentul său privind o eventuală cădere a guvernului:

„Dacă ar pica, într-o primă fază ar rămâne tot el interimar, adică nu ar mai putea să dea ordonanțe de urgență. Un lucru pe care majoritatea guvernelor din țări democratice oricum nu pot să-l facă. După care, propunerea pentru un nou premier ar reveni domnului Bolojan care ar putea propune pe cineva mai reformator decât domnul Ciolacu. Deci ar fi un lucru bun pentru România”, a spus Năsui pentru Gândul.

Gândul a semnalat încă din 13 februarie diferențele de opinie din USR privind susținerea moțiunii de cenzură.

VEZI AICI: USR, divizat în privința MOȚIUNII de cenzură inițiate de AUR. Lasconi se opune, dar parlamentarii sunt împărțiți în privința votului

Moțiunea de cenzură, motiv de divergențe în USR

Președinta USR, Elena Lasconi, și deputatul Claudiu Năsui se află în tabere diferite în ceea ce privește moțiunea de cenzură inițiată de partidele suveraniste împotriva Guvernului Ciolacu. În timp ce Năsui susține că USR ar trebui să voteze moțiunea pentru a înlătura un guvern „care face rău României”, Lasconi insistă că partidul nu trebuie să se implice în această inițiativă cu doar două luni înainte de alegeri.

„Claudiu Năsui nu este vocea USR, este un coleg și îl respect. În USR într-adevăr există democrație și fiecare are un cuvânt de spus. Am avut o discuție și cu cele două grupuri parlamentare, adică cu toți parlamentarii USR, de a nu vota această moțiune. E foarte ușor să demolezi, dar trebuie să te gândești și ce pui în loc”, a declarat Elena Lasconi. (VEZI VIDEO)

Președinta USR a subliniat că partidul va iniția o moțiune de cenzură după alegerile prezidențiale, acuzându-l pe Klaus Iohannis pentru menținerea lui Marcel Ciolacu la conducerea Guvernului:

„El trebuia să plece de mult și îl consider vinovat pe Klaus Iohannis pentru că l-a nominalizat a doua oară ca premier, deși știa de zborurile cu Nordis”.

Năsui: „Partidele care nu susțin guvernul votează moțiunea”

De cealaltă parte, Claudiu Năsui susține că USR ar trebui să-și mențină linia de opoziție și să voteze moțiunea împotriva Guvernului.

„În democrație, opțiunile se văd la vot. Partidele care susțin guvernul nu votează moțiunea. Iar partidele care nu susțin guvernul votează moțiunea. La vot nu merge cu jumătăți de adevăr. Fie susții, fie nu”, a afirmat Năsui, subliniind că orice zi în care Ciolacu rămâne la putere „e o zi în care face rău României”.

Întrebată dacă Năsui va fi sancționat pentru poziția sa, Lasconi a răspuns că nu a luat încă o decizie în acest sens, dar că „dacă încalcă statutul partidului trebuie să-și asume că vor fi sancționați”.


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lovitură de ultim moment în Sănătate! Ministerul prelungește termenul pentru proiectele PNRR până în august 2026
Digi24
Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?