Prima pagină » Diverse » Fenomen ASTRONOMIC unic, vizibil și în România. Când vom putea vedea „parada planetelor”: „E ceva foarte special”

Fenomen ASTRONOMIC unic, vizibil și în România. Când vom putea vedea „parada planetelor”: „E ceva foarte special”

Ruxandra Radulescu
Fenomen ASTRONOMIC unic, vizibil și în România. Când vom putea vedea

Termenul „aliniament al planetelor” sau „parada planetelor” a fost menționat de câteva ori anul acesta. În luna, ianuarie, spre exemplu, șase planete au fost aliniate și vizibile cu ochiul liber pe cerul nopții : Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

Pasionații de astronomie au putut admira cele șase planete aliniate simultan la data de 3 ianuarie 2025, însă peste doar câteva zile, acestei „parade planetare” se va adăuga și Mercur. Astfel, la sfârșitul lunii februarie, românii ar putea admira pe cer șapte planete.

Astronomii spun că o aliniere de șapte planete ca cea de anul acesta nu va mai fi vizibilă din nou până în 2040.

„Vineri 28 februarie este data specială, cu șapte planete vizibile pe cer – dacă noaptea este senină”, spune David Armstrong, profesor de fizică asociat al Universității din Warwick, Marea Britanie. „Această „mare aliniere planetară” nu se va întâmpla din nou până în 2040, deoarece e necesar ca toate planetele să fie de aceeași parte a Soarelui.”, mai adaugă acesta.

„Parada celor șapte planete”, așa cum a fost numit fenomenul astronomic, potrivit skyatnightmagazine.com, va avea loc pe 28 februarie.

Toate planetele – inclusiv Pământul – orbitează în același plan în jurul Soarelui, astfel încât planetele ocupă aceeași zonă a cerului nopții pe care o ocupă Soarele în timpul zilei.

Planetele se găsesc întotdeauna mai mult sau mai puțin de-a lungul acestei linii imaginare.

„E ceva foarte special să ne uităm la planete cu ochiul liber,” a declarat Jenifer Millard, astronom din cadrul Fifth Star Labs, Marea Britanie. „Da, poți să intri pe Google și să vezi imagini mult mai spectaculoase cu aceste planete. Dar atunci când te uiți la aceste corpuri cerești, există fotoni care au călătorit milioane sau chiar miliarde de kilometri prin spațiu pentru a ajunge la retina ta.”

FOTO: Envato

Citește și:

Fenomen astronomic rar: cometa care ar putea fi vizibilă pentru prima oară în 160.000 de ani

Fenomen MISTERIOS apărut pe cerul din Constanța. O sferă strălucitoare a semănat panică printre contolorii de trafic: „Cred ca este un OZN”

Leonidele, fenomenul astronomic din noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2024. Ce se va observa pe cerul României

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra