Prima pagină » Știri externe » Trump este încrezător că Rusia și Ucraina vor ajunge „curând” la „ARMISTIȚIU total” și vor începe negocieri de pace

Trump este încrezător că Rusia și Ucraina vor ajunge „curând” la „ARMISTIȚIU total” și vor începe negocieri de pace

Președintele SUA, Donald Trump, s-a declarat încrezător, vineri seară, că Rusia și Ucraina vor ajunge în curând la un ”armistițiu total”, urmat de negocieri pentru un acord de pace durabilă.

”Cred că vom avea un armistițiu care să acopere multe zone, în prezent au multe arme îndreptate unii împotriva celorlalți, din nefericire, unii militari sunt înconjurați de militarii inamici, cred că destul de curând vom avea un armistițiu total, iar apoi vom avea un contract care este în curs de negociere, mă refer la un acord privind împărțirea teritoriilor și alte aspecte. Negocierile sunt în curs în acest moment”, a afirmat Donald Trump, într-o conferință de presă organizată la Casa Albă.

Statele Unite vor organiza, luni, reuniuni cu delegațiile Rusiei și Ucrainei în Arabia Saudită pentru stabilirea modalităților de instituire a unui armistițiu parțial. ”Echipele noastre tehnice vor fi luni în Arabia Saudită”, a declarat joi președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

”Consultările cu Statele Unite sunt programate luni în capitala Arabiei Saudite, Riyad”, a afirmat, la rândul său, Iuri Ușakov, unul dintre consilierii președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este favorabil armistițiului parțial cu Rusia, care ar putea fi extins la zonele de coastă ale Mării Negre.

”Președintele Trump și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o conversație telefonică excelentă. Cei doi lideri au stabilit că Ucraina și Statele Unite vor continua colaborarea pentru a obține oprirea războiului printr-o pace durabilă, care poate fi obținută sub conducerea președintelui Trump. Președintele Trump i-a prezentat în totalitate președintelui Zelenski conversația cu Vladimir Putin și principalele teme discutate”, a declarat miercuri Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Marți, președintele Donald Trump a catalogat drept ”productivă” conversația cu Vladimir Putin, liderul american anunțând un acord ”imediat” pentru un armistițiu parțial în Ucraina și eforturi pentru oprirea războiului.

”Convorbirea mea prin telefon cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost foarte bună și productivă. Am convenit asupra unui armistițiu imediat în privința obiectivelor energetice și a infrastructurii, cu înțelegerea că vom acționa rapid pentru a avea un armistițiu total și, în final, pentru a opri acest război oribil dintre Rusia și Ucraina”, a declarat Donald Trump.

La rândul său, Președinția Rusiei a anunțat că discuția președinților Vladimir Putin și Donald Trump a fost ”detaliată și directă”, subliniind că liderul Rusiei a pus condiții clare pentru oprirea războiului. Kremlinul a explicat că Vladimir Putin este dispus la negocieri pentru oprirea războiului, însă în condiții stricte.

Foto: Profimedia

Video: Președinția SUA

Citește și:

Vicepremierul Serbiei și-a exprimat recunoștința față de SERVICIILE ruse, care au sprijinit autoritățile sârbe în efortul de a opri protestele

VIDEO Trump semnalează că nu vrea conflict comercial cu BEIJINGUL /„Voi discuta cu Xi Jinping, am o relație bună, dar China are surplus imens”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kanye West a făcut istorie la Istanbul
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Sandei Țăranu. Cine i-a fost alături până la final: 'Nu avea nicio durere'
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust autentic
Mediafax
Haos la Paris după triumful PSG
Click
Adevăratul motiv pentru care Sanda Țăranu nu a devenit mamă: „Probabil că eu m-aș fi lăsat de meserie”
Digi24
Crioterapie, porci „pitici” și organe imprimate 3D: Culisele misiunii de 26 de miliarde de dolari a lui Putin pentru a trăi veșnic
Cancan.ro
Camelia Potec a intrat în panică și a cerut ajutorul SPP! Momente tensionate la gala aniversară a Nadiei Comăneci
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Care este prima mașină hibridă care a folosit baterii litiu-ion?
Descopera.ro
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
O fosilă de salamandră înrudită cu celebrul axolotl a fost descoperită în Mexic