Prima pagină » Știri politice » Bolojan: Este total de EVITAT orice fel de situație în care să mai fim în situația de a ANULA alegeri

Bolojan: Este total de EVITAT orice fel de situație în care să mai fim în situația de a ANULA alegeri

„Este total de evitat orice fel de situație în care să mai fim în situația de a anula alegeri”, spune Ilie Bolojan, într-un interviu la Antena 1.

Președintele interimar reafirmă că anularea alegerilor a fost o „situație excepțională”, care „nu ne-a făcut bine ca societate”.

„Anularea alegerilor de anul trecut a fost o situație excepțională, care, orice s-ar spune, nu ne-a făcut bine nici ca societate, nici ca țară. Asta este realitatea și, deci, este total de evitat orice fel de situație în care să mai fim, să spunem, în situația de a anula alegeri”, spune fostul lider al Senatului.

Bolojan își dorește ca „toate culorile politice” să se poată exprima la următoarele alegeri.

„Și eu îmi doresc și atâta cât ține de mine, atât în discuțiile cu toți cei care au responsabilități și conduc instituții, care au competențe în derularea alegerilor, este ca fiecare să își facă datoria, toate instituțiile să funcționeze în așa fel încât să avem niște alegeri libere, în care toate culorile politice, toți candidații să se poată exprima, să-și spună punctele de vedere”, mai spune președintele interimar.

Președintele interimar spune că anul trecut instituțiile au fost prinse pe „picior greșit”.

„Am văzut și instituțiile care au fost prinse pe picior greșit data trecută, nu știu, Autoritatea Electorală Permanentă, de exemplu, ANCOM, CNA, că au început să colaboreze, să își regleze colaborarea între ele, să poată pune în aplicare prevederile legale în așa fel încât să avem garanția că într-adevăr nu vom mai avea situații de tipul celei de anul trecut și cred că asta ne dorim cu toții, cei care suntem totuși responsabili pentru țara noastră”, încheie Bolojan.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Un director a evacuat 900 de elevi cu câteva minute înainte de dezastrul din Nepal
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Pățania unei românce care a comandat un Uber pentru un colet: „Mai erau 2-3 minute până la destinație”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A7 ajunge la Bacău. Vezi imaginile noi cu autostrada înainte de deschiderea traficului
Descopera.ro
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere