Prima pagină » Actualitate » Ilie Bolojan recunoaște fragilitatea DEMOCRAȚIEI românești: J.D. Vance a avut dreptate

Ilie Bolojan recunoaște fragilitatea DEMOCRAȚIEI românești: J.D. Vance a avut dreptate

Olga Borșcevschi
Ilie Bolojan recunoaște fragilitatea DEMOCRAȚIEI românești: J.D. Vance a avut dreptate

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat luni, într-un interviu la Antena 3, că vicepreședintele american J.D. Vance a avut dreptate să critice România după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. 

„Trebuie să înțelegem și perspectiva americană asupra libertăților pentru că au campanii foarte dure în Statele Unite ale Americii pe care le vedem că se derulează la fiecare ciclul electoral. Dar una este stabilitatea unui sistem politic american în care și interferențele străine nu au efectul pe care îl au în România. Din acest punct de vedere, cu siguranță dacă am fi fost o democrație cât se poate de consolidată ar fi trebuit să fim mai rezistenți la astfel de atacuri. Și atunci vicepreședintele J.D. Vance în acel discurs în care ne-a dat exemplu cred că a avut dreptate spunând că nici democrația noastră nu e în cea mai bună formă dacă prin astfel de atacuri hibride a putut fi afectat procesul electoral. Și cred că recâștigarea încrederii în instituții e un element foarte important și asta înseamnă inclusiv derularea unui proces electoral cât mai corect”, a afirmat Ilie Bolojan, luni seară, într-un interviu pentru Antena 3.

Vicepreședintele SUA a criticat România într-un discurs la conferința de securitate de la Munchen în care a atacat Uniunea Europeană.

Ilie Bolojan a evidențiat totodată importanța parteneriatului strategic cu Statele Unite: ”Vrem ca bazele militare de pe teritoriul României să rămână active, militarii NATO să rămână în România”.

CITEȘTE ȘI:

Ilie Bolojan, despre VIZELE românilor pentru SUA: E posibil să avem o amânare. Până la finalul săptămânii vom avea un anunț

Bolojan: Este total de EVITAT orice fel de situație în care să mai fim în situația de a ANULA alegeri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”